Drum TransRegio care va lega Brăila de Autostrada Soarelui: A FOST DESEMNAT câștigătorul pentru studiul de fezabilitate | Un proiect demarat de patru consilii județene
Pas important în proiectul demarat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, o inițiativă care reunește consiliile județene din Galați, Brăila, Călărași și Ialomița cu scopul de a dezvolta infrastructura de transport de interes strategic în această zonă a ţării.
Este vorba despre construirea unui drum TransRegio Galaţi – Brăila – Slobozia- Drajna – Autostrada A2 – Chiciu, în parteneriat cu Ministerul Transporturilor. Proiectul a fost anunțat la
Alianța administrativă dintre cele patru județe a demarat procedurile pentru șoseaua de mare viteză la mijlocul anului trecut.
În urmă cu doar câteva zile, mai exact pe 12 ianuarie, a fost desemnat câștigătorul contractului pentru servicii de proiectare, faza Studiu de Fezabilitate l, pentru obiectivul de investiții „Drum TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – Autostrada A2”, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Valoarea estimată a contractului este de 20 milioane de lei.
Potrivit unor surse ale Asociației Pro Infrastructură, câștigătorul contractului este asocierea “East Water Drillings – Primacons”.
Firma “East Water Drillings” are experiență în proiecte similare, având în portofoliu autostrăzi și drumuri expres.
Drumul TransRegio va avea o lungime estimată de 150 de kilometri.
“Benenficiar va fi statul român, pentru că după ce se va termina Drumul TransRegio îl vom preda Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dar până atunci ne vom ocupa chiar noi, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, de tot ce înseamnă întocmirea documentației, licitație și montorizarea lucrărilor de construcție”, declara Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, la începutul anului trecut.
Finanțarea pentru drumul Trans Regio care va lega Brăila de Autostrada Soarelui este depusă pe fonduri europene pe POIM pentru partea de proiectare și urmează ca după realizarea documentației tehnice, proiectul să fie depus pentru execuție pe Programul Operațional Transport (POT).