XENA de Brăila. O femeie a fost arestată după ce și-a TERORIZAT fostul soț și pe iubita acestuia
O brăileancă de 42 de ani a ajuns în spatele gratiilor, fiind arestată preventiv, după ce și-a terorizat fostul soț și pe iubita acestuia. Mai mult decât atât, Iulia Mariana Nichitov (foto) a plecat de nu mai puțin de patru ori din arestul la domiciliu, o dată pentru a distruge o cameră de supraveghere de la domiciliul bărbatului.
Pe 14 octombrie, Judecătoria Brăila a admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul de caz. Femeia este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de evadare (4 fapte), încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție (3 fapte) și distrugere (o faptă).
Potrivit oamenilor legii, în perioada 16 septembrie – 13 octombrie, Iulia Mariana Nichitov ar fi încălcat în mod repetat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis ca urmare a săvârșirii infracțiunii de amenințare față de fostul soț și concubina acestuia.
Totodată, aceasta ar fi încălcat în mod repetat măsura arestului la domiciliu dispusă de Judecătoria Brăila pe 9 octombrie și ar fi provocat distrugeri unei camere de supraveghere de la imobilul fostului soț.