Un judecător din Brăila O CRITICĂ DUR pe judecătoarea Moroșanu: „Mult zgomot, puține fapte. Efectul nu este reforma, ci decredibilizarea întregului sistem. Dacă știe de corupție, de ce nu sesizează Parchetul?” | Nicolau a fost vice la Tribunalul Brăila

Bogdan Nicolau (foto), judecător în funcție la Secția I Civilă a Tribunalului Brăila, a criticat în termeni duri interviul acordat Recorder de către judecătoarea Raluca Moroșanu de la Curtea de Apel București și dezvăluirile pe care aceasta le-a făcut în legătură cu sistemul judiciar.

Nicolau a devenit judecător stagiar în anul 2005, la Judecătoria Brăila, iar apoi a activat, atât în penal, cât și în civil, la Judecătoria Brăila și Tribunalul Brăila. Mai mult decât atât, în perioada 2022-2024, judecătorul a fost și vicepreședinte al Tribunalului Brăila.

Bogdan Nicolau este și președintele filialei județene a Asociației Magistraților din România.

La acest moment, un singur magistrat de la Tribunalul Brăila, judecătoarea Irina Buzamăt de la Secția a II-a Civilă, a semnat scrisoarea de solidaritate cu Moroșanu și ceilalți magistrați din documentarul „Justiția capturată”, publicat de Recorder. 

CRITICILE judecătorului brăilean Bogdan Nicolau la adresa declarațiilor judecătoarei Raluca Moroșanu de la Curtea de Apel București: 

„1. Justiția – un „SRL„

Ni se spune că la CAB (n.r. Curtea de Apel București), sau în justiție în general, ar funcționa un fel de SRL, pentru că președintele numește vicepreședintele și președinții de secție, iar în Colegiul de conducere mai sunt doar doi membri aleși dintre judecătorii fără funcție.

Concluzia: președintele poate influența tot.

Bun. Dar aceasta este legea. Toate instanțele funcționează astfel.

Modificările legislative din 2022, care au stabilit că membrii de drept ai colegiului de conducere sunt președintele, vicepreședintele și președinții de secție, nu au apărut din senin, ci au avut – și au – rațiuni instituționale clare.

Întrebarea esențială rămâne însă fără răspuns: care este, în concret, abuzul?

Că nu mai este cerută opinia tuturor magistraților? Că se schimbă planificări ? Să înțelegem că la CAB, și nu numai, ar trebui organizate adunări generale săptămânale pentru orice hotărâre de colegiu?

Se invocă schimbarea componenței unor completuri. Desigur, aceasta este o situație care trebuie evitată pe cât posibil, însă pot exista numeroase împrejurări obiective care să impună o asemenea măsură. Iar dacă, în mod real, în materia penală au existat modificări abuzive ale completurilor, atunci, ca orice alt magistrat din țara aceasta, îmi doresc ca Inspecția Judiciară să lămurească rapid și fără echivoc situația.

Ni se mai spune că hotărârile colegiului nu ar fi comunicate. Nu știu cum este la C.A.B, dar la noi există un folder dedicat, iar hotărârile importante sunt transmise oricum pe mailul de serviciu.

Desigur, se poate discuta dacă formula anterioară anului 2022 – care includea mai mulți judecători de execuție aleși – era una mai potrivită. Totuși, chiar și atunci, reticența față de candidaturi era evidentă, dintr-un motiv cât se poate de simplu: exercitarea acestor atribuții presupune un consum semnificativ de timp, iar pentru un judecător timpul este o resursă extrem de prețioasă.

2. Alegerea celor doi membri „impuși”

Ni se spune că, la vot, pe buletin erau doar cei doi judecători „puși” să candideze, iar opțiunea era doar „DA”. Mesajul subtil ar fi fost că nu există alternativă. Serios? S-a interzis altora să candideze? Nu cred. Sau dacă este aşa, aştept judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti să mă contrazică.

Redau art. 15 alin. (4) şi (5) din Regulamentul de organizare a instanţelor judecătoreşti: (4) Pentru alegerea membrilor colegiului de conducere se întocmesc liste cu judecătorii instanței care vor să facă parte din colegiul de conducere, cu excepția președintelui, vicepreședintelui sau vicepreședinților, după caz, și a președinților de secție. (5) Membrii colegiului de conducere se aleg prin vot secret, de regulă din secții sau, dacă nu există secții, din materii diferite.

Deci, i-a interzis cineva d-nei judecător sau oricărui altui judecător să candideze? Este important să aflăm şi să fie făcute publice astfel de situaţii.

În plus, votul este secret. A fost forțat cineva să bifeze ceva? Nu putea lăsa buletinul necompletat sau să scrie „NU”?

Și, apropo, de regulă, pe buletinele de vot sunt trecute numele candidaților, iar noi bifam pe cel pe care dorim să îl alegem, nu opțiuni DA/NU. Cine vrea votează, cine nu, nu. Simplu.

3. „Blândețea” față de infractori

Inițial, afirmația a fost prezentată ca o sugestie pentru judecători de a fi blânzi cu infractorii – deci o posibilă influențare a judecătorilor. Apoi s-a nuanțat: la un seminar, cu privire la infracţiunea de  evaziune fiscală, doamna Arsenie ar fi spus că unele fapte ar trebui soluționate cu achitări, fiind mai degrabă chestiuni de contencios.

Bun. La astfel de întâlniri (eu le numesc Seminarii) se discută probleme de drept, se exprimă opinii. Care era problema concretă de drept? Sau afirmația a fost generală? De când opiniile exprimate la seminarii au devenit izvor de drept sau instrumente de presiune? Am fost și eu la seminarii și pot fi de acord sau nu cu anumite puncte de vedere ale participanţilor sau ale formatorilor. A sugera că simpla exprimare a unei opinii juridice reprezintă influențare este, sincer, o absurditate.

4. Corupția din justiție

Doamna Moroșanu afirmă că a existat corupție, apoi a dispărut, iar acum „îi este teamă” că a reapărut. O afirmație extrem de gravă. Dacă știe ceva, de ce nu spune clar? De ce nu sesizează Parchetul?

Ulterior, explică faptul că eventualele interceptări ar trebui avizate de președinții instanțelor competente (curțile de apel sau ÎCCJ, după caz)  și sugerează că, dacă aceștia nu sunt de bună-credință, nimic nu se va întâmpla. Mai mult, afirmă că magistrații ar fi avertizați dacă sunt vizați, motiv pentru care nu mai există dosare de corupție în sistem.

Practic, sunt aruncate suspiciuni asupra tuturor președinților de curți de apel și asupra președintelui ÎCCJ. Asta depășește sfera opiniilor și intră în zona acuzațiilor. Dacă există fapte, ele trebuie explicate și asumate. Dacă nu, vorbim de insinuări extrem de periculoase.

5. Pensii

Desigur, subiectul devine brusc neimportant. Ar trebui să renunțăm acum „cu eleganță”, pentru că statul nu va mai avea bani. Nu știu cine vorbea aici: doamna Moroșanu sau domnul Bolojan.

Uneori tonul și poziționarea se schimbă atunci când vorbești de la adăpostul și siguranța conferite de o decizie de pensionare. Însă, dacă m-aș fi aflat în locul doamnei Moroșanu, în Adunarea Generală în care s-a exprimat un punct de vedere asupra proiectului privind condițiile de pensionare ale magistraților, aș fi procedat exact cum au procedat colegii mei aflați în aceeași situație juridică. Mai precis, aș fi votat în același sens cu cei direct afectați de aceste modificări sau, cel puțin, m-aș fi abținut, dintr-un minim respect față de ei.

Eu doresc să adresez o întrebare d-nei Moroşanu: Dumneavoastră renunţaţi la pensia de serviciu înscrisă în decizia ce v-a fost emisă de Casa de Pensii?

6. Despre protestul magistraţilor

În ceea ce privește protestul magistraților, nu voi insista excesiv, dar este esențial de subliniat un aspect fundamental: la baza acestuia au stat hotărârile Adunărilor Generale ale judecătorilor de la fiecare instanță, nu decizii ale colegiilor de conducere și, cu atât mai puțin, ale președinților de instanțe. Fiecare judecător a votat potrivit propriei conștiințe, iar hotărârile au fost adoptate, în cele mai multe cazuri, în unanimitate sau cu o cvasimajoritate clară.

Tot fiecare Adunare Generală a stabilit forma concretă a protestului: fie suspendarea activității, fie acordarea de termene în cauze, cu judecarea în continuare a cauzelor urgente. De asemenea, fiecare colectiv a apreciat, în mod autonom, care sunt categoriile de cauze ce se încadrează în această noțiune.

În concluzie, înțeleg că doamna Moroșanu contestă astăzi hotărârile adoptate de toți colegii săi. Mai mult, forme similare de protest au fost adoptate și de parchete. Așadar, îi contestă pe toți?

Nu știu dacă, din cauza duratei limitate a protestului, s-a prescris vreo faptă penală. Dacă însă acest lucru s-a întâmplat, rog presa, pe doamna Moroșanu sau pe oricine susține o asemenea teză să indice concret dosarele în cauză.

Dacă acestea sunt „marile dezvăluiri”, atunci problema nu este tăcerea din sistem, ci zgomotul. Mult zgomot, puține fapte și foarte multe sugestii aruncate strategic, cu grijă să nu poată fi nici confirmate, nici infirmate.

În lipsa unor fapte concrete, a unor explicații asumate și a unor delimitări clare, tot acest discurs nu produce clarificare, ci confuzie și suspiciune. Iar într-un sistem deja fragilizat, insinuarea ține loc de probă doar pentru cei interesați să dărâme, nu să repare.

Discursul public al unui magistrat nu este un exercițiu de storytelling și nici o formă de terapie personală. Când acuzațiile sunt lansate fără probe, iar temerile țin loc de dovezi, efectul nu este reforma, ci decredibilizarea întregului sistem.

Dacă „mi-e teamă că” a devenit standard de probă, atunci am simplificat mult munca tuturor. Din păcate, justiția nu funcționează pe impresii, iar responsabilitatea nu se exercită prin aluzii.

Astfel de intervenții nu slăbesc „sistemul” abstract, ci lovesc direct în credibilitatea fiecăruia dintre noi, indiferent dacă avem sau nu vreo vină. Iar asta nu mai este opinie, ci efect previzibil.

În final eu nu voi spune: Dacă nu o credeţi pe ea, să mă credeţi pe mine! Nu solicit adeziuni și nu propun verdicte prestabilite, ci doar o evaluare onestă a argumentelor și formarea unei opinii proprii.”