PRIMA tentativa de SINUCIDERE de pe podul de la Brăila: un tânăr care s-a certat cu iubita!
Un tânăr de 21 de ani a pus pe jar autoritățile după ce, miercuri, în jurul orei 15:30, a sunat la 112 și a anunțat că se va arunca de pe podul suspendat de la Brăila.
În scurt timp, la fața locului, pe pod, au ajuns pompieri, polițiști, jandarmi, dar și o ambulanță cu medic. Totodată, sub pod se aflau deja două ambarcațiuni cu scafandri pregătite să intervină în caz de nevoie.
Se pare că tânărul se certase cu iubita sa, spunându-le oamenilor legii că suferă din dragoste.
Negociatorul Poliției Brăila a discutat zeci de minute cu tânărul, în încercarea de a-l face să renunțe la decizia de a se arunca de pe pod.
Polițiștii i-au dat mai multe sticle cu apa pentru a bea. Cu tânărul a discutat și Iorgu Munteanu, adjunctul șefului Poliției Municipiului.
În cele din urmă, după aproximativ o oră, negociatorul IPJ a reușit să-l convingă să plece de lângă balustradă.
Tânărul a fost preluat de ambulanță și internat la Spitalul de Psihiatrie.