Exclusiv | O braileanca la sefia DNA Galati | Cine va coordona lupta anticoruptie in judetele Galati, Braila si Vrancea
Alin CRISTEA
Procurorul brailean Mihaela Leu (foto) va conduce, incepand de marti, 27 noiembrie, Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Galati, inlocuind-o astfel pe galateanca Diana Alexandru. Magistratul a fost propus de catre Anca Jurma, procurorul-sef interimar al DNA, numita dupa revocarea din functie a Laurei Codruta Kovesi.
Diana Alexandru a detinut doua mandate succesive la sefia DNA Galati, incepand cu finele anului 2013.
Leu a ajuns la DNA Galati, structura care are in jurisdictie judetele Galati, Braila si Vrancea, la sfarsitul anului 2015, plecand de la Parchetul de pe langa Tribunalul Braila, unde a activat si ca purtator de cuvant.
Mihaela Leu a intrat in magistratura pe 1 ianuarie 1999, ca procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Braila, iar apoi, intre anii 2004 si 2011, a fost prim-procuror adjunct al institutiei. Din 2011 si pana in octombrie 2015, noua sefa a DNA – Serviciul Teritorial Galati a fost procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Braila.
Leu va ocupa fotoliul de procuror-sef al DNA Galati pana pe 27 noiembrie 2021.
Foto: magistrati.ro