Danaila, liderul PNL, despre seful judetului: „Pe Chiriac l-a invins Sistemul. E exact ca la Grindeanu: Daca nu poate aplica programul de guvernare al PSD, sa renunte la functie”
Consilierul judetean Alexandru Danaila, presedintele Organizatiei Judetene PNL, i-a cerut public presedintelui Consiliului Judetean, social-democratul Francisk Iulian Chiriac, sa isi dea demisia „daca nu poate sa aplice programul de guvernare locala”, respectiv proiectele promise de PSD in campania electorala din vara anului 2016. Solicitarea lui Danaila vine dupa ce Chiriac a declarat ca „mai mult de jumatate dintre functionarii din CJ Braila stau degeaba si nu isi fac treaba conform fisei postului”.
„Mi se pare ca te-a invins Sistemul cand declari asta. Mi se pare ca nu iti poti pune in aplicare proiectele din campanie, ca nu poti manageria situatia asa cum trebuie. Eu nu ma astept ca domnul presedinte sa se planga la mine sau la cetateni, eu astept sa ia masuri. Functionarii publici fac tot ce trebuie, conform fisei postului, in momentul in care cineva isi asuma o directie. Daca toti functionarii sunt fortati sa isi asume ei fiecare decizie, iar la sfarsit daca nu iese bine, ei sa fie vinovati, pot aparea si probleme de genul asta. Unii de acolo au dat cu subsemnatul pe la DNA din cauza unor decizii din trecut. Daca li s-ar da o directie clara, ar urma-o. Nimeni (n.r. din conducerea CJ) nu isi asuma”, a spus liderul liberalilor.
Danaila a comparat situatia lui Chiriac cu cea a premierului Sorin Grindeanu: „Daca nu poate singur, sa se dea la o parte. Sa se dea la o parte daca e dificil si sa ii lase pe altii care pot. Daca nu poate sa aplice programul de guvernare locala sa se dea la o parte, sa renunte la functie.”