Boboc (PNL), IRONIE DURA pentru primarul Dragomir: „E mereu nemultumit, de gropi, de maidanezi, de mizeria din oras. Vorbeste de parca m-ar fi votat pe mine la alegerile din 2016”
Fostul contracandidat al primarului Marian Dragomir la alegerile locale din 2016, liberalul Catalin Boboc a postat pe o retea de socializare un mesaj in care il critica pe edil pentru faptul ca se declara nemultumit de foarte multe dintre problemele orasului pe care il conduce, lansand inclusiv o ironie deloc fina.
„Braileni, avem un primar mereu nemultumit! Nu ii place cum isi face treaba firma care astupa gropile, nu ii place ce se intampla la echipa de handbal, nu ii place mizeria din oras, nu ii plac maidanezii de pe strazi, nu i-a placut bataia de joc de pe Calea Galati si multe altele. Vorbeste de parca primar ar fi altul, de parca el m-ar fi votat pe mine la alegerile din 2016!”, a mentionat prim-vicepresedintele Organizatiei Judetene PNL.
Boboc a mai adaugat faptul ca il felicita pe Dragomir „pentru adevarurile rostite”: „Nici noua nu ne place, domnule Dragomir! Dar, ce sa vezi, noi nu suntem primari, deci putem sa ne plangem, fara sa ne fie jena!”