VIDEO | Tragedie pe Soseaua de Centura: un fost fotbalist de la Dacia Unirea A MURIT intr-un accident rutier!
Un fost jucator al echipei de fotbal „Dacia Unirea” a murit, joi dimineata, in jurul orei 06:00, intr-un grav accident rutier. Barbatul a fost aruncat din masina pe care o conducea pe Soseaua de Centura.
Se pare ca Nicusor Jica, in varsta de 54 de ani, fotbalist la „Dacia Unirea” in anii de glorie ai echipei brailene, se intorcea de la serviciu, la volanul unui autoturism Skoda. Pe segmentul de drum cuprins intre Soseaua Focsani si Soseaua Baldovinesti, soferul a patruns pe contrasens, intrand in coliziune laterala cu o autoutilitara, iar apoi direct intr-un TIR care se deplasa din sens opus.
Potrivit primelor informatii, Nicusor Jica, care se intorcea de la serviciu dupa tura de noapte, ar fi adormit la volan.
Ceilalti doi soferi implicati in accidentul rutier au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatelel fiind negative.
Traficul a fost blocat in zona aproximativ 3 ore.
Politistii au intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa si continua cercetarile in vederea stabilirii cu exactitate a imprejurarilor in care s-a produs accidentul.