UNIC ÎN ROMÂNIA, la Brăila | Pe 10 septembrie, Festivalul Artelor Marțiale: 5 sporturi de contact | Paraschiv Amansio „The Viking” și Sergio Sanchez „Dinamita”, meciul-vedetă al spectacolului sportiv de zile mari
Spectacol de zile mari în Sala Polivalentă, pe 10 septembrie, unde va avea loc Festivalul Artelor Marțiale, un eveniment cu nu mai puțin de cinci sporturi de contact, aflat la prima ediție.
Festivalul de Arte Marțiale este organizat de Asociația Tokon Dojo, împreună cu Federația Română de Karate Tradițional, cu sprijinul Primăriei Brăila și al Consiliului Județean Brăila.
Evenimentul este dedicat pasionaților de sport în general, dar mai ales al sporturilor de disciplină și contact. După cum am menționat anterior, aceasta este prima ediție a Festivalului de Arte Marțiale, iar organizatorii îi încurajează pe toți cei care vor să participe să achiziționeze bilete cât mai repede deoarece locurile sunt limitate.
Ce sporturi vor face parte din spectacolul oferit de luptători?
- Kickboxing
- Box
- MMA
- Karate
- Grappling Jiu-Jitsu Brazilian
Cum se desfășoară Festivalul Artelor Marțiale?
Evenimentul are loc pe data de 10 septembrie, iar programul este împărțit în două categorii importante atât pentru spectatori, cât și pentru cei care vor face parte din programul evenimentului.
- Prima parte a evenimentului este Festivalul de Arte Marțiale unde vei putea vedea demonstrații de Jiu-Jitsu Brazilian, Karate, Turneu de tip piramidă de Jiu-Jitsu Brazilian și un Turneu de tip piramidă de Karate. În cadrul acestei prime jumătăți a evenimentului, în ring, dar și pe Tatami vor fi prezenți luptători cu centură neagră, maro și albastră.
Fiecare dintre luptători a participat la campionate importante, au obținut titluri de campioni naționali și sunt gata să ofere un spectacol incredibil pentru spectatori. Mai multe informații despre luptătorii de arte marțiale se pot vedea și pe pagina de facebook a evenimentului, unde sunt oferite informații despre fiecare luptător în parte.
- A doua parte a evenimentului, Gala Best of Best este mult mai explozivă deoarece spectatorii vor putea să ia parte la lupte importante de kickbox și alte sporturi de contact. Gala Best of Best cuprinde și cele mai importante două evenimente din ziua de 10 Septembrie.
Tănculețul Ionuț Iancu și Gladiatorul Cristian Ristea se duelează pentru centura WKU România HeavyWeight.
Iar Main Event-ul serii ne va ține cu toții cu sufletul la gură pentru că este pusă în joc centura Super Kombat World Title: Multiplul campion mondial și european la Super Kombat Amansio ”The Viking” Paraschiv și Sergio ”Dinamita” Sanchez – dublu campion mondial la Kickboxing.
Care este programul evenimentului Festivalul de Arte Marțiale?
Deschiderea Evenimentului – Reprezentanții orașului Brăila vor face o demonstrație de luptă de Kickboxing la categoria Junior. Apoi se vor desfășura și 3 meciuri de MMA.
Următoarele demonstrații vor fi 2 competiții incendiare și intense de tip piramidă de Karate și Grappling Jiu-Jitsu Brazilia(BJJ).
Co-Main Event – În Co-Main Event, în lupta pentru centura WKU România Heavy Weight îi vom vedea pe Tănculețul Ionuț Iancu într-o înfruntare explozivă împotriva Gladiatorului Cristian Ristea.
MAIN EVENI – Cel mai incendiar meci și cel mai spectaculos eveniment din Festivalul de Arte Marțiale pune în joc centura Super Kombat World Title. Pentru ea se vor înfrunta, Multiplul campion mondial și european la Super Kombat Amansio ”The Viking” Paraschiv și Sergio ”Dinamita” Sanchez – dublu campion mondial la Kickboxing.
De unde pot fi achiziționate bilete?
Pentru a putea achiziționa bilete la Festivalul de Arte Marțiale – Gala Best of Best, spectatorii vor avea la dispoziție atât puncte fizice, dar și soluții de achiziție online.
- Sala Polivalentă Brăila, de Luni până Vineri între orele 16:30 – 19:30;
- Alle Beauty Studio din Brăila Mall;
- Sala de Fitness Max Fit de pe strada George Coșbuc din Galați.
- ONLINE de pe iabilet.ro – Click aici