„SURPRIZĂ”. Cu cine merge PNL Brăila la alegerile parlamentare? Popa, deputat din 2020, pe locul eligibil al liberalilor
PNL Brăila a stabilit cine se va afla pe lista partidului pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Deși abia acum, mai exact pe 25 august, a fost aprobată oficial lista completă, rezultatul în ceea ce privește persoana de pe locul 1, singurul eligibil raportat la istoricul electoral, era previzibil. Este vorba despre Alexandru Popa (foto), deputat din 2020 și liderul liberalilor brăileni.
De altfel, pe 11 iunie, la doar două zile după eșecul înregistrat de PNL Brăila la alegerile locale – mai ales în municipiu (10,1%, vot politic) – Popa a anunțat, într-o reacție arogantă, că are asigurat un viitor mandat de deputat, deși colegii săi nu votaseră încă lista pentru alegerile parlamentare din decembrie.
„Cu siguranță, eu voi fi pe locul 1 la Camera Deputaților. Vă spun, în exclusivitate, că o să mă supun pe mine la vot și eu o să ies primul la parlamentare, ca să nu mai stea nimeni cu grijă. (…) Vor mai urma încă 4 ani cu Popa„, declara șeful PNL Brăila cu mai bine de două luni înainte de data de 25 august – zi în care a fost votată oficial lista pentru Camera Deputaților.
Până astăzi, Alexandru Popa nu a explicat în mod public de ce crede că brailenii nu au confirmat, prin vot, strategia pe care a impus-o PNL în ultimii trei ani. Mai mult decât atât, a prezentat eșecul electoral al liberalilor ca pe un mare succes, deși, dincolo de propaganda politică, cifrele spun cu totul altceva (foto jos).
De exemplu, numărul mandatelor de consilieri județeni obținute de PNL Brăila în 2024, cu Popa candidat pentru președinția Consiliului Județean și locul 1 pe lista de consilieri județeni, este mai mic decât cel bifat în 2020 cu Cătălin Boboc sau în 2016 cu Florin Cîrligea.
„Au fost cele mai bune rezultate obținute până acum de PNL la nivel de județ, exceptând municipiul”, se arată într-o postare publicată pe Facebook-ul PNL Brăila pe 25 august și semnată de Alexandru Popa.
Cum arată lista PNL Brăila
pentru Camera Deputaților?
Lista PNL Brăila pentru Camera Deputaților, aprobată prin votul conducerii filialei, are cinci locuri, însă, ținând cont de istoricul liberalilor la scrutinele anterioare, doar persoana de pe locul 1 are șanse să ajungă în Parlamentul României.
Chiar și Alexandru Popa, șeful PNL, nu a obținut mandatul de deputat, în 2020, „din prima”, ci prin redistribuire, partidul obținând sub 20% în județul Brăila.
Locul 1 – Alexandru Popa
Locul 2 – Marius Mitescu
Locul 3 – Dan Căpățână
Locul 4 – Cici Bolovan
Locul 5 – Alexandru Bașno