Realitatea din PNL Brăila dezvăluită chiar de un consilier PNL: „Omul lui Bunea Stancu face prezența în sediul PNL! Să te lauzi că ai adus plutoane de PSD-iști în PNL?”. Ionel Alexandru, despre Popa, șeful său de partid: „Nu ar fi trebuit să candideze, ci ar fi trebuit să își dea demisia!”
Atac dur al unui consilier local municipal PNL la adresa deputatului Alexandru Popa, președintele PNL și candidat la președinția Consiliului Județean. Ionel Alexandru (foto jos) susține că Popa, șeful său de partid, „încalcă principii de bază doar pentru interesele proprii”, făcând referire la cei 111 membri PSD care au fost aduși în tabăra PNL înainte de alegeri.
Majoritatea PSD-iștilor transformați de Popa, peste noapte, în liberali vor candida la alegerile din 9 iunie sub sigla PNL. Printre aceștia se numără și Alexandru Micu (foto stânga sus) sau Daniela Bordea (foto dreapta sus), activiști de bază ai PSD încă de pe vremea fostului baron Gheorghe Bunea Stancu.
Consilierul municipal liberal Ionel Alexandru, aflat la primul mandat de ales local, a făcut aceste declarații critice chiar în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal.
„Ce pretenții să avem când chiar numărul 1 al filialei PNL Brăila încalcă principii de bază doar pentru interesele proprii? Să ieși în conferință de presă… Niciodată nu s-a întâmplat așa, de la Revoluție încoace. Să ieși în conferință de presă și să te lauzi că ai adus plutoane de PSD-iști în PNL? Să te lauzi că foști membri PSD vin și le oferi funcții administrative, că membri PSD sunt înscriși pe listele de consilieri locali și județeni? Este fără precedent. Să-l vedem pe mâna dreaptă și omul de casă al lui Bunea Stancu, în sediul PNL, cum face prezența (n.r. Alexandru Micu)?”, a mărturisit PNL-istul.
Totodată, Ionel Alexandru a mai subliniat faptul că, în opinia sa, Alexandru Popa (foto jos), președintele PNL, „nu ar fi trebuit să candideze, ci ar fi trebuit să își dea demisia” în contextul transferurilor de PSD-iști.