Primarul Brăilei, MESAJ pro-pod: „Ce ar vrea cârcotașii acum? Să-l dărâmăm și să trecem iar cu bacul? Probleme apar și când cineva își văruiește apartamentul, dar la o lucrare de anvergură, al treilea pod din Europa. Cârcotași vor exista întotdeauna”
Primarul Marian Dragomir a comentat, în cadrul unei conferințe de presă, situația podului suspendat peste Dunăre, mai exact diversele probleme tehnice care au apărut în ultimele luni – remediate pe banii constructorului italian, dar și comentariile negative cu privire la acest lucru.
Edilul a subliniat faptul că unele voci, inclusiv din mediul politic, au criticat proiectului podului încă de la momentul semnării contractului, în 2018, întrucât s-a întâmplat în mandatul de prim-ministru al politicianului brăilean Mihai Tudose, actualmente europarlamentar PSD. De asemenea, potrivit sursei citate, criticile au continuat și în timpul lucrărilor, dar și la inaugurarea de anul trecut.
„Știți ce făceau cârcotașii pe ascuns?
Se pozau și ei la pod”
„Atunci când s-a semnat contractul, foarte mulți au criticat. De ce? Pentru că un brăilean, Mihai Tudose, a reușit, după zeci de ani de zile, să semneze un contract care punea în aplicare visul multor generații din Brăila. Apoi, au început lucrările și, la fel, au început glumele eternilor cârcotași, că groapa e prea mare, că e prea înalt podul, că e prea la stânga, că se inundă, că de ce e așa și nu e așa. Apoi, s-au terminat lucrările la pod și… că de ce l-au inaugurat, că de ce a fost prezent și Mihai Tudose. Știți ce făceau cârcotașii pe ascuns? Se pozau și ei la pod. Au mai apărut probleme, că au dispărut niște șuruburi de la parapeți. „Se prăbușește podul! Calamitate!”. S-au pus șuruburile la loc și nu s-a prăbușit nimic. Acum, că vine campania electorală, se mai găsește câte ceva. Au apărut tasări la zona care asigură accesul pe pod. Vă dați seama…”, a declarat Dragomir.
„Mulți oameni se hrănesc cu rău și critică orice când e vorba de Brăila, dar am văzut și oameni mândri”
Sursa citată a ținut să precizeze faptul că probleme apar și „când cineva își văruiește un apartament”, amintind și de perioada de dinainte de pod, atunci când afacerile cu bacuri aduceau milioane de euro unor grupuri de interese, motiv pentru care construcția podului a tot fost blocată.
„Când cineva își construiește o casă sau, mai puțin de atât, își văruiește un apartament, mai apar unele probleme, dar la o lucrare de anvergură, cea mai mare investiție din România de după Revoluție, al treilea pod din Europa. Mai apar probleme! Cel mai important e că aceste probleme se rezolvă de către constructor, pe banii lui. Ce ar vrea cârcotașii acum? Să dărâmăm podul? Să trecem iar cu bacul. Oare ați uitat câți bani se făceau cu bacurile și care erau interesele? Ce ar vrea ei? Să se dărâme podul ca să nu se mai scrie bine de Brăila, să fie promovată Brăila negativ. Mulți oameni se hrănesc cu rău și critică orice când e vorba de Brăila, dar am văzut și oameni mândri, care promovează tot ce este frumos în Brăila. Acești oameni sunt un exemplu pentru noi toți! De ce? Pentru că nimeni nu e perfect, dar oamenii aceștia reușesc de fiecare dată să aducă în prim plan ceea ce este frumos in Brăila, sunt oameni pozitiv. Ceilalți sunt doar cârcotași, care vor există întotdeauna”, a concluzionat primarul Marian Dragomir.