Președintele CJ, despre Popa, șeful PNL: „Îl întreb public dacă a fost inculpat în vreun dosar penal. Repet, calitatea de inculpat!”
Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean și liderul social-democraților, i-a cerut, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, deputatului Alexandru Popa (foto sus), președintele PNL, să spună dacă a avut calitatea de inculpat într-un dosar penal.
Chiriac (foto jos) l-a descris, în mod insistent, pe Popa cu apelativul „bătăușul de la Cireșu”, punându-i public întrebarea și făcând trimitere la faptul că liderul PNL, în campania pentru alegerile parlamentare din 2020, și-a prezentat cazierul din care reieșea că nu a fost condamnat pentru comiterea vreunei infracțiuni.
La acel moment, Alexandru Popa era candidat pe locul 1 pe lista PNL pentru Camera Deputaților – mandat pe care l-a și obținut, iar presa locală și centrală vorbea despre episoade violente la care acesta ar fi luat parte.
„Am văzut cum președintele PNL, bătăușul de la Cireșu, domnul Popa, se prezintă ca un semizeu, salvatorul județului, cum vine el și spune că nu se mai fac blaturi cu PSD. Nu s-au făcut niciodată blaturi cu PSD. Niciodată de când sunt eu. Am o întrebare pentru el (n.r. Alexandru Popa)! Dacă a avut vreodată calitatea de inculpat într-un dosar penal că tot ne prezintă cazierul alb. Cu toții știm prin ce medii, cu ce personaje mai umblă sau a umblat domnul Popa, așa că îl întreb public dacă a fost inculpat în vreun dosar penal. Repet, calitatea de inculpat! Ca să ne dăm seama și noi de imaginea dânsului și de modul în care consideră că face politică, administrație sau se prezintă în fața cetățenilor”, a declarat social-democratul Chiriac.
În urmă cu aproximativ o lună de zile, președintele Consiliului Județean l-a întrebat pe Popa, tot public, „când și unde a fost angajată mătușa sa, soția secretarului general de la PNL și alți membri PNL”, cu trimitere la „sinecuri politice”.
În replică, președintele PNL a admis că mătușa sa lucrează la Direcția pentru Agricultură, explicând însă că „toți avem o mătușă angajată, o rudă”.