MINCIUNA primarului din Ianca: Chiriță a spus că liceul nu a cerut bani pentru lemne de foc | Context: Subprefectul PNL acuză că „Primăria vinde lemne cu 240 lei mc”, în timp ce școlile cumpără lemne cu 600 lei mc
Social-democratul Fănel Chiriță (foto), primarul din Ianca, a mințit public în legătură cu faptul că liceul din oraș nu ar fi solicitat sprijin financiar pentru achiziția de lemne de foc. Totul a plecat de la acuzațiile subprefectului liberal Adin Boboc, fost candidat la Primăria Ianca.
Mai exact, Boboc a vorbit despre „o situație absurdă” care există în Ianca, respectiv faptul că unitățile de învățământ din Ianca cumpără lemne de foc la un preț mult mai mare decât prețul pe care Primăria Ianca îl cere pentru lemnele de foc din pădurea pe care o deține.
„Unităţile şcolare din oraşul Ianca şi din localităţile Plopu, Oprişeneşti, Perişoru şi Târlele Filiului au demarat procedurile de achiziţie de lemne de foc pentru încălzirea de peste iarnă. În total, ar fi vorba despre aproximativ 60 mc de lemne de foc, pe care unităţile şcolare sunt nevoite să le cumpere la prețul pieței de aproximativ 600 lei mc. Spun „sunt nevoite”, pentru că, dacă primarul Chiriţă ar fi fost preocupat de cheltuirea eficientă a banului public, lemnele ar fi putut fi cumpărate cel puţîn la jumătate de preţ. Primăria Ianca deţine 120 ha pădure, de unde, anual, vinde lemne de foc. Preţul de vânzare pentru categoria „lemn de foc fasonat”, aprobat în şedinţa Consiliului Local din 31 martie 2022, este de 240 lei mc”, a menționat subprefectul PNL într-un comunicat de presă.
În replică, primarul Chiriță a negat categoric acest fapt, subliniind pentru MDPress că „nu știe de unde ia directorul ăla lemne cu 600 lei mc”.
„Directorul nu a făcut nicio solicitare către Primărie pentru a primi ajutor pentru încălzire, nu a anunțat Primăria că vrea lemne pentru foc. El n-a făcut solicitare că vrea să cumpere lemne de la Primărie. Oricum, noi pădurea am dat-o în administrarea Ocolului Silvic Ianca, că nu avem noi specialiști”, a continuat edilul.
În ciuda celor spuse de primarul orașului Ianca, la scurt timp după ce presa a publicat declarația acestuia, liberalul Adin Boboc a postat pe rețelele de socializare un document din care reiese în mod evident faptul că Fănel Chiriță a mințit.
Este vorba chiar despre o solicitare pe care directorul Liceului Teoretic „Constantin Angelescu” a depus-o la Primăria Ianca la începutul acestei luni. Directorul unității de învățământ i-a cerut primarului Chiriță, printre altele, să aloce suma de 40.000 de lei pentru achiziția de material lemnos.
„Domul primar Chiriță are dreptate, școală nu a cerut lemne de foc iarna, ci vara, fix la începutul acestei luni. Asta înseamnă să semnezi ca primarul și să realizezi, la câteva zile distanță, că nu știi ce ai semnat”, a comentat subprefectul Boboc.