LOVITURA procurorului Gîlcă: PROBE care arată de ce a fost ucisă doctorița și SECHESTRU pe vila lui Maricel de pe Griviței
Cercetările în cazul uciderii doctoriței Marina Gavril se apropie de final, la mai puțin de două luni de la omor. Anchetatorii, conduși de procurorul Ionel Gîlcă (foto centru) – șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila – au reușit să adune dovezile care scot la iveală mobilul crimei.
Maricel Mihai (foto stânga), individul arestat preventiv în dosar, i-a luat viața doctoriței pentru bani. Acesta i-a furat femeii telefonul și un card bancar.
Practic, cu probe noi pe masă, Gîlcă a dispus schimbarea încadrării juridice din omor calificat cu premeditare în omor calificat „pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni”, dar și extinderea urmăririi penale și pentru săvârșirea altor infracțiuni, respectiv tâlhărie calificată prin folosirea unor arme și prin violarea sediului profesional, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.
Telefonul doctoriței, deși nu a fost găsit fizic, a fost localizat, cu ajutorul Serviciului de Telecomunicații Speciale, în casa lui Maricel Mihai, chiar la scurt timp după ce acesta a ieșit din cabinetul stomatologic.
După ce a omorât-o pe doctorița Gavril, individul s-a dus în municipiul Galați, unde a mers la mai multe bancomate și a încercat să efectueze zece tranzacții, însă, din cauza fondurilor insuficiente, doar două au fost duse la bun sfârșit.
Anchetatorii iau în calcul inclusiv ipoteza potrivit căreia Maricel Mihai a obținut PIN-ul de la cardul bancar prin amenințarea femeii, înainte de a o ucide.
Imaginile video de la ATM-uri l-au dat de gol, în ciuda faptului că a încercat să își acopere foarte bine chipul. Expertizele specialiștilor de la Institutul Național de Criminalistică, care au folosit apartura de recunoaștere facială, au stabilit că este vorba despre Mihai.
„Sunt suficiente probe din care rezultă că a mers în municipiul Galați, imediat după comiterea faptei, și a făcut aceste tranzacții frauduloase la bancomate. Telefonul mobil i-a fost sustras victimei, fiind localizat în domiciliul inculpatului, cu o precizie de câțiva metri. Mobilul crimei este dovedit a fi tâlhăria”, a explicat procurorul Gîlcă.
Totodată, procurorul de caz a instituit și măsura sechestrului asigurator asupra vilei lui Maricel Mihai de pe strada Griviței, aflată în apropierea cabinetului stomatologic în care a fost ucisă Marina Gavril.
Pe 9 septembrie, când a fost schimbată încadrarea juridică și s-a extins urmărirea penală, Maricel Mihai a fost scos din spatele gratiilor și adus în fața procurorului pentru a îi fi prezentate toate probele. Acesta, în continuare, a negat că a săvârșit fapta.
Reamintim faptul că, până acum, mai mulți judecători de drepturi și libertăți, atât de la Tribunalul Brăila, cât și de la Curtea de Apel Galați, au admis și prelungit măsura arestării preventive în baza probelor puse cap la cap de anchetatori.