FOTO | NESIMȚIREA a primit amenzi de peste 12.000 de lei în 2 zile: 17 brăileni au fost sancționați!
Pe 3 și 4 ianuarie, polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale brăilenilor surprinși încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila, precum și normele de conduită socială.
Mai exact, este vorba despre 17 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 68 de ani.
Astfel, 4 persoane care aruncau diverse deșeuri pe domeniul public – în Piața Traian, pe str. Plevna, pe Aleea Învățătorilor și pe Calea Galați, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 4.500 lei.
Totodată, o altă persoană, care consuma alcool în Piața Traian, în loc neamenajat în acest sens, a fost sancționată contravențional cu suma de 100 lei.
În cazul a 3 persoane care consumau semințe și aruncau cojile pe domeniul public, în parcul de joacă pentru copii situat în zona Pieței Vidin, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.500 lei.
Alte 3 persoane, care fumau în parcul de joacă pentru copii ”Ascunsa”, respectiv în cel de lângă Piața Vidin, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 150 lei.
Și 6 persoane depistate în timp ce ardeau deșeuri din cabluri electrice pe Vadul Ghecetului, pe terenul depozitului de inerte, teren ce aparține domeniului public, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 6.000 lei.