„Experiment – the best learning science” – proiect european Erasmus derulat de Grădinița cu P.P. nr. 37 Brăila
• Proiectul se deruleaza in parteneriat cu alte unități preșcolare din 5 tări iar in cadrul lui Grădinița nr. 37 „Dumbrava Minunată” este gazdă pentru 16 profesori din Letonia, Polonia, Italia, Bulgaria si Turcia
Grădinița cu P.P. nr. 37 Brăila derulează un proiect european prin programul Erasmus+ intitulat „Experiment – the best learning science” în parteneriat cu alte unități preșcolare din 5 tări. Erasmus Plus (sau Erasmus+) este program al Uniunii Europene in domeniul educatiei, formarii profesionale, tineretului si sportului. Acesta are rolul de a intregra sapte dintre programele europene de finantare actuale: Invatare pe Tot Parcursul Vietii, Tineret in Actiune, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink si programul pentru cooperare cu tarile industrializate.
Programul a demarat în anul 2014, este operațional până în anul 2020 si face parte din cadrul multi-anual de finanțare a Uniunii Europene. “Incepând cu anul școlar 2014 -2015 cadre didactice ale grădiniței <<Dumbrava Minunată>> au participat la seminarii de învățare de noi modalități de predare a științei cu ajutorul experimentelor în grădinițele partenere.
Începutul lunii aprilie 2016 reprezintă perioada în care România, prin Grădinița nr. 37 <<Dumbrava Minunată>>, este gazdă pentru 16 profesori din orasele Dobele (Letonia), Cracovia (Polonia), Barcellona P.G. (Italia), Burgas (Bulgaria), Balikesir (Turcia). Pentru această întâlnire cadrele didactice ale grădiniței noastre pregătesc, împreună cu preșcolarii, in data de 4 aprilie, incepand cu ora 09.00, secvențe de activitate prin care elemente din domeniul chimiei, fizicii, ale științelor naturii pot fi explicate cu ajutorul experimentelor practice și momente artistice tradiționale românești, dar și din țările ale căror profesori ne sunt musafiri.
La acest eveniment sunt invitați părinți, membrii ai comunității și autorității locale”, a precizat directorul unitatii de invatamant, prof. Doina Jalaveanu.
Întâlnirea transnațională a proiectului se va desfășura la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” unde fiecare participant va prezenta rezultate ale implicării preșcolarilor în descoperirea științei prin experimente practice și va propune noi modalități de abordare a acestei teme.
Mai multe informații despre participarea preșcolarilor și cadrelor didactice din Grădinița cu P.P. nr. 37 Brăila în derularea acestui proiect se pot găsi pe site-ul www.experimentsforkids.org dar și prin vizitarea unității preșcolare.