Exclusiv | Un brăilean și-a tăiat soția cu briceagul în zona pieptului: 1 an și 6 luni cu SUSPENDARE | Judecător: „Instanța apreciază că nu se impune executarea efectivă a pedepsei. Inculpatul a fost sincer” | Victima a primit 15% din daunele morale cerute, respectiv 7.500 lei: „O justă satisfacție pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victimă”
La sfârșitul săptămânii trecute, Judecătoria Făurei a pronunțat sentința în cazul unui bărbat care și-a tăiat soția cu un briceag în zona pieptului și a palmei. Trimis în judecată pentru violență în familie, individul a primit o pedeapsă cu suspendare orientată spre minim-mediu, în timp ce victima a primit 15% din valoarea daunelor morale cerute, respectiv 7.500 de lei.
DEBRAILA.ro vă prezintă în exclusivitate motivarea instanței
„Aoleu, m-a tăiat!”
Incidentul sângeros s-a petrecut în primele zile ale anului trecut, mai exact în noaptea de 2 spre 3 ianuarie, atunci când braileanul, pe fondul geloziei și a unei relații deteriorate, a lovit-o cu briceagul în zona pieptului și a palmei pe soția sa.
Cei doi se aflau în casa părinților femeii, unde individul a venit motivând că dorește să se împace cu cea care i-a stat alături aproape 20 de ani. Deși, inițial, în primele ore de când a sosit la domiciliul socrilor, s-a comportat ireproșabil, bărbatul a trecut, pe timpul nopții, la un atac violent.
La un moment dat, din senin, bărbatul a luat o pernă și i-a acoperit fața soției, însă aceasta a reușit să scape.
„În continuare, inculpatul a urcat în pat peste persoana vătămată şi i-a imobilizat picioarele sub propria greutate, după care a scos din hainele cu care era îmbrăcat un briceag şi a înţepat-o cu acesta deasupra sânului stâng. Persoana vătămată a început să ţipe şi să strige „Aoleu, m-a tăiat!”, însă, în acelaşi timp, s-a apărat de inculpat pentru a nu fi lovită în continuare, prinzând cu mâna dreaptă lama acelui briceag. Inculpatul a smuls briceagul, moment în care persoana vătămată a fost tăiată în palmă, după care i-a prins acesteia mâna dreaptă şi a tăiat-o la nivelul degetelor”, au notat procurorii în rechizitoriul prin care individul a fost trimis în judecată.
După atac, bărbatul s-a făcut nevăzut, în timp ce soția sa a fost transportată de urgență la spital.
„Instanţa se va orienta către o pedeapsă orientată spre minim-mediu”
Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, brăileanul, care nu are antecedente penale, a recunoscut acuzațiile în fața instanței.
În motivarea sentinței, judecătorul a notat „uşurinţa manifestată de inculpat în luarea hotărârii infracţionale, fiind sfidate de către acesta valori sociale importante, respectiv relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică şi psihică”, subliniind faptul că „gradul sporit de pericol social al faptei comise” este scos în evidență și de calitatea pe care o are victima, respectiv soția inculpatului.
Totuși, instanța a ținut cont de lipsa cazierului judiciar, de nivelul redus de educație și de sinceritatea manifestată de bărbat în sala de judecată.
„Instanţa se va orienta către o pedeapsă orientată spre minim-mediu, apreciind, faţă de atitudinea cooperantă şi sinceră a inculpatului, şi elementele anterior prezentate, că nu se impune executarea efectivă a pedepsei aplicate, iar suspendarea sub supraveghere a pedepsei este o măsură proporţională cu gravitatea faptei comise”, a arătat judecătorul.
Astfel, Judecătoria Făurei l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani.
Totodată, judecătorul i-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții și dreptul de a ocupă o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsa complementară pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.
„Despăgubirile acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o cale de îmbogățire fără justă cauză”
În ceea ce privește daunele morale, femeia tăiată cu briceagul de soț a cerut în instanță suma de 50.000 de lei cu titlu de daune morale reprezentate de suferinţele psihice cauzate de atacul sângeros.
„Cu privire la suma solicitată cu titlu de daune morale, instanța reține că acestea sunt greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi că pe o compensare a suferințelor persoanei vătămate. Totuși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța trebuie să aibă în vedere o mulţime criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele, măsura în care partea civilă a fost afectată emoțional, având în vedere relația afectivă cu inculpatul, în considerarea calității de soție a acestuia. De asemenea trebuie precizat că despăgubirile acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o cale de îmbogățire fără justă cauză”, a argumentat instanța.
În cele din urmă, judecătorul a decis că acordarea sumei de 7.500 de lei cu titlu de daune morale „reprezintă o justă satisfacție pentru acoperirea prejudiciului moral, fără a constitui pentru victimă o sursă de îmbogățire fără justă cauză”.
Instanța a respins în rest pretențiile civile cu titlu de daune morale ca neîntemeiate și l-a obligat pe bărbat să îi plătească soției suma stabilită.