Exclusiv | BOMBA in dosarul „Dasaev”: ZECI de DECLARATII ale MARTORILOR si alte PROBE au fost ANULATE de instanta | GRESELILE „marelui” procuror Ciutac, plecat, intre timp, sef la Macin: a uitat inclusiv sa certifice procese-verbale cu stenograme!
Alin CRISTEA
Dosarul penal al atacului sangeros de la „The Music Pub”, in care interlopul brailean Husein Daniel Gabriel, zis „Dasaev”, a fost trimis in judecata, acuzat fiind de tentativa de omor, port ilegal de arma alba si tulburarea ordinii si linistii publice (n.r. a injunghiat doi baschetbalisti americani intr-un local), s-a subtiat substantial, instanta inlaturand aproximativ 160 de file, in principal declaratii ale martorilor. Probe importante au picat din cauza modului defectuos in care procurorul de caz a coordonat si instrumentat urmarirea penala.
Greselile de incepator ale unui procuror criminalist cu state vechi, exploatate cu iscusinta de avocatii lui „Dasaev”, au dus la situatia actuala, hotararea apartinand Curtii de Apel Galati, care a judecat contestatia impotriva solutiei pronuntate de Tribunalul Braila pe 16 mai, cand s-a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul emis la sfarsitul lunii februarie. Atunci, Tribunalul a dispus inceperea judecatii cauzei cu 8 inculpati: Husein Daniel Gabriel, Mocanu Georgel, Matei Valentin, Dobranis Valentin, Tataru Vasile, Fataliga Nicusor, Niculae Daniel Vasile si Popa Florian.
Dosarul „Dasaev” poarta semnatura lui Mircea Ciutac (foto), procurorul care, in ultimii ani, a instrumentat cele mai rasunatoare dosare de crima ale Brailei. Intre timp, Ciutac a plecat la Macin, dupa ce a castigat concursul pentru fotoliul de prim-procuror al unitatii de parchet din orasul tulcean.
Curtea de Apel Galati, HOTARARE DEFINITIVA: „…inlatura din materialul probator…”
Hotararea Curtii de Apel Galati a fost pronuntata in cursul zilei de marti, 2 iulie, fiind definitiva. Desi nu a anulat inceperea judecatii, instanta a dispus inlaturarea din materialul probator a declaratiilor date de aproximativ 80 de martori, suspecti si inculpati, dar si a altor probe cruciale: ordonanta procurorului privind examinarea fizica a persoanelor, concluzii ale raportului de constatare medico-legala pentru „Dasaev” si procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate.
Curtea de Apel Galati a aratat ca declaratiile celor aproximativ 80 de martori, suspecti si inculpati au fost luate fara ca avocatii lui Husein Daniel Gabriel sa fie instiintati, lipsind dovada ca aparatorilor li s-a adus la cunostinta, „in termen util, data, ora si locul efectuarii actului procesual”. Este vorba despre probe administrate dupa data de 27 septembrie 2018.
Judecatorii au scos din dosar si concluziile Raportului de constatare medico-legala al Institutului National de Medicina Legala „Mina Minovici” pentru „Dasaev”, intrucat procurorul nu a prezentat dovada faptului ca interlopul si-a dat consimtamantul sau s-a opus efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice sau a examinarii sale fizice.
Tot procurorul Mircea Ciutac a uitat sa certifice pentru conformitate doua procese-verbale in care au fost redate convorbiri telefonice interceptate si inregistrate din dosar, astfel fiind anulate stenograme din patru file ale dosarului.
In prezent, Husein Daniel Gabriel se afla in arest preventiv, masura care expira pe 6 iulie, urmand ca instanta sa hotarasca daca „Dasaev” va mai ramane sau nu in spatele gratiilor.