CRIMINALUL din Apollo, la judecată: avea o amantă și se certa cu soția din cauza unor datorii | A sugrumat-o și a sufocat-o pe femeie

Procurorii l-au trimis în judecată pe brăileanul care, în urmă cu aproximativ două luni, mai exact pe 11 ianuarie, și-a ucis soția. Crima s-a petrecut într-un bloc ANL din Apollo, iar cadavrul a fost descoperit de fiul celor doi.
Acum, la finalul cercetărilor, individul de 52 de ani a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor în modalitatea violenței în familie. Dosarul a fost instrumentat chiar de către Ionel Gîlcă, șeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Potrivit anchetatorilor, pe 11 ianuarie 2025, în jurul orelor 11:00 – 12:00, „pe fondul unei relaţii de familie deteriorate că urmare a implicării inculpatului într-o relaţie extraconjugală şi a unei dispute generate de obţinerea unor venituri lunare insuficiente în raport cu anumite împrumuturi băneşti contractate anterior”, bărbatul „a exercitat în două rânduri acte de violenţă asupra soției, constând în sugrumare şi sufocare”.
După ce și-a omorât soția, individul, aflat acum în arest preventiv, s-a automutilat.
Dosarul va fi judecat, în prima instanță, de Tribunalul Brăila.