Comuna Dudești. Fapte, nu vorbe! | Dan Neicu: „La acest moment, drumurile din comună sunt asfaltate în procent de 95%!” | Dudești se numără printre puținele comune din județul Brăila care au punct de lucru ISU și substație a Serviciului de Ambulanță
Dan Neicu (foto jos) este candidatul PSD pentru fotoliul de primar al comunei Dudești, susținut de Marian Bocanel – actualul edil, dar și de Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean și europarlamentarul Mihai Tudose.
Dudești este printre puținele comune, patru mai exact, în care funcționează o substație a Serviciului de Ambulanță Județean. De la începutul acestui an, substația a fost mutată pe strada Ciprian Porumbescu, într-o clădire reabilitată și modernizată.
Tot în comună a fost înființat un punct de lucru al ISU „Dunărea”, care, mai mult decât atât, a fost dotat, în urmă cu doi ani, cu o autospecială nouă de stingere cu apă și spumă. Autospeciala poate fi alimentată din surse cu apă fără presiune (lacuri, acumulări de apă etc.), fapt care reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, drumurile din comuna Dudești sunt asfaltate în procent de 95%.
„Prin proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Dudești, Județul Brăila” – care este aprobat, se vor asfalta și restul străzilor de 5%, cum ar fi str. Agricultorilor, Scărlăteștilor, Stadionului, Liniștii etc. Tot prin acest proiect se va asfalta și drumul de legătură dintre Dudești și Bumbăcari. La finalizarea acestui proiect, comuna Dudești o să aiba străzi asfaltate în procent de 100%”, a declarat Dan Neicu, candidatul PSD pentru comuna Dudești.
Dan Neicu îl va susține pentru funcția de viceprimar al comunei pe inginerul Vasilică Stănescu.