Afaceristul Gropeneanu A SCAPAT de DIICOT | Date care NU S-AU CONFIRMAT: Organiza la Blasova petreceri cu minore pentru clanul Buricea
Dupa cum DEBRAILA.ro a anuntat in exclusivitate pe 12 decembrie 2017, afaceristul brailean Aurel Gropeneanu, concesionarul exploatatiei piscicole Blasova si patronul firmei de asfaltari „Micatis Prod”, a fost „verificat” de ofiterii de la Combaterea Criminalitatii Organizate intr-un dosar de trafic de persoane si proxenetism, fara sa fi fost pus sub invinuire.
In cele din urma, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Braila au clasat cauza fata de Gropeneanu, insa l-au trimis in judecata pe capul retelei de proxenetism din cartierul Brailita, Mihai Tudorache, zis „Ita”, cunoscut ca fiind finul lui Marian Buricea, dar si pe alte 15 persoane. Marian Buricea este cercetat intr-un dosar disjuns, pentru camata.
Potrivit datelor din dosar, Aurel Gropeneanu ar fi fost „un apropiat” al lui Marian Buricea. In 2013, cand a fost demarata cercetarea penala, existau date legate de faptul ca afaceristul organiza petreceri private la restaurantul de pe malul Lacului Blasova pentru cei care faceau parte din grupul infractional. Mai mult decat atat, informatiile aratau ca acolo „erau plasate si tinere, printre care si minore, pentru exploatare sexuala”.
Neputand proba informatiile de mai sus, procurorii antimafia au pus lacatul pe cercetarile care-l priveau pe Gropeneanu, clasand cauza.