A fost ARESTAT ucigașul ucrainean: pentru a scăpa, i-a pus cuțitul la gât căpitanului | A fugit chiar când în Port ajungea un echipaj de Poliție, potrivit procurorilor
Puyko Yaroslav, marinarul ucrainean care și-a ucis un coleg pe navă, a fost arestat preventiv pentru omor și trecerea frauduloasă a frontierei.
Decizia a fost luată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brăila, care a admis propunerea procurorului de caz.
Ce spun anchetatorii?
Individul de 32 de ani este acuzat de procurori că, la sfârșitul săptămânii trecute, și-a ucis colegul, în vârstă de 43 de ani, cu un topor pe care apoi l-ar fi aruncat în Dunăre. A încercat să ascundă cadavrul sub cabină, într-un spațiu tehnic, însă picioarele au rămăs în afară. Apoi, când vasul a ajuns la mal, a fugit.
În cele din urmă, marți seară, a fost prins de polițiști în municipiul Iași și adus la Brăila.
Crima ar fi avut loc în cabina victimei, tot cetățean ucrainean. Între cei doi exista un conflict anterior, plecat de la o serie de reproșuri pe care victima i le-a adus cu referire la activitatea de mecanic desfășurată pe vas.
Ucraineanul de 43 de ani ar fi fost omorât când dormea și, în ciuda faptului că a încercat să se apere, a fost răpus rapid. O lovitură i-a despicat, practic, capul în două.
Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit de procuror, Puyko Yaroslav l-a amenințat cu un cuțit pe căpitan pentru a duce nava în port.
În ciuda insistențelor colegilor de a se preda, ucraineanul a luat-o la fuga atunci când nava a acostat. Se pare că a făcut-o chiar atunci când un echipaj de Poliție era aproape, întrucât căpitanul ceruse Căpităniei Portului prezența polițiștilor și unui echipaj medical.
Yaroslav este acuzat și de trecerea frauduloasă a frontiere întrucât nu îndeplinea condițiile cerute de legislația în domeniu pentru a coborî pe mal.