Exclusiv – debraila.ro | UN SFERT DE MILION DE EURO pentru REABILITAREA unei cladiri in care se va muta Primaria Faurei | Cam cat costa un castel in inima Ardealului | Constructorul – fostul sef de partid al primarului
In mai putin de o luna, Primaria Faurei se muta in casa noua. Zugravita ca la carte, cu acoperis nou si incaperi spatioase, unde angajatii nu vor mai sta „cate patru in birou”, cladirea „a inghitit” nu mai putin de un sfert de milion de euro. Banii au ajuns la firma de constructii a familiei fostului prefect Gheorghi Obreja.
Bineinteles, in ecuatia descrisa, n-are nici cea mai mica importanta faptul ca Obreja a fost seful politic al lui Ionel Voinea, primarul Faureiului. Nici faptul ca din 2012 si pana la sfarsitul lui 2015, prin achizitie directa, Obiobra Cons, societatea comerciala despre care vorbim, a obtinut de la bugetul micului oras contracte dupa contracte.
250.000 de euro, reabilitare cat pretul unui castel din Ardeal
Pe 30 iulie 2015, dupa ce obtinuse deja din banii Faureiului peste 340.000 de lei, firmei unde a fost director Gheorghi Obreja ii este atribuit contractul de 787.704 lei, fara TVA, prin cerere de oferta. Numai ca, dupa cum veti vedea, banii n-au fost suficienti.
Pe atunci, Obreja nu mai era in prim-planul politicii si administratiei locale. Fusese, din 2005 si pana in 2013, presedintele Organizatiei Judetene a Partidului Conservator, partid al carui vicepresedinte a fost si primarul Voinea (2012-2016), dar si prefect al judetului (2013-2014).
„Obiobra” a trecut repede la treaba. Avea de reabilitat un imobil care nu era deloc o ruina. Cladirea din centrul orasului a fost cumparata de Primarie, conform informatiilor noastre, cu mai putin de 100.000 de lei, de la Raiffeisen Bank.
Firma a compartimentat parterul si etajul imobilului, a pus acoperis nou, a dat cu var si a modernizat instalatiile electrice, termice si sanitare. Totusi, pentru ca noua Primarie sa arate „boboc” au mai trebuit bani din visteria Faureiului. Inca aproape 130.000 de lei, alocati prin dispozitie de santier, potrivit surselor noastre.
Acum, dupa ce un sfert de milion de euro s-au dus, primarul Voinea spune ca imobilul arata „bine”, „nu cu o mie de rafturi, nu cu cate 4 angajati in birou”. In aproape 10 zile, lucrarile vor fi receptionate.
In 2014, Consiliul Judetean Covasna a cumparat cu 250.000 de euro castelul „Miko”, monument istoric construit in 1827. Si nu se afla in paragina la momentul achizitionarii. La Cluj-Napoca, cu 250.000 de euro a fost reabilitata o cetatuie construita in 1700, in cel mai inalt punct din oras. Tot cu 250.000 de euro a fost reabilitata Sectia de Terapie Intensiva a Spitalului de Arsi din capitala.
Primarul Faureiului nu vede nimic rau in costul investitiei. „Nu e mult. Chiar arata bine! Mai avem conexiunea la internet, un bransament la energia electrica si ne mutam. Cladirea actuala nu mai face fata”, ne-a spus Voinea.
Il credem. Tot „Obiobra” a reparat si a tot reparat liceul din Faurei. 8 contracte prin achizitie directa cu unitatea de invatamant.