In Braila va fi construit un nou CIMITIR | Primarul Dragomir: „Din pacate, este nevoie. Cimitirele actuale au ajuns la capacitate maxima”
Primaria are in vedere construirea unui nou cimitir, care va avea aproximativ 4.500 de locuri, anuntul cu privire la proiect fiind facut de primarul Marian Dragomir. Edilul sustine ca cimitirele din municipiu au ajuns la capacitate maxima.
„Este o discutie un pic mai macabra pentru unii, dar necesara. Din pacate, este nevoie sa avem in vedere construirea unui nou cimitir in Braila. Avem o discutie avansata si cred ca in urmatoarele luni vom prezenta Consiliului Local o astfel de propunere. Avem in vedere si un spatiu, pe care il vom anunta atunci. Vorbim de un numar de aproximativ 4.500 de locuri, dintre care aproape jumatate vor fi ale Primariei. Daca vor fi amenajate in sistem de cripta, numarul de locuri se poate dubla”, a spus Dragomir.
Primarul a mai precizat ca investitia va fi realizata pe terenul unei institutii publice, fara sa ii dezvaluie numele, care, in schimb, va primi jumatate din locurile noului cimitir.