DrugTest-ul, la Brăila: peste 50% din rezultatele POZITIVE au picat la IML | Șeful Serviciului Rutier: „Dacă un șofer refuză DrugTest-ul și merge la sânge, NU i se reține permisul. Se reține doar dacă medicul constată semne evidente de consum”
De la începutul acestui an și până în prezent, polițiștii brăileni au testat, cu cele două aparate DrugTest din dotare, nu mai puțin de 563 de conducători auto. Doar 99 de teste au avut rezultate pozitive, care au indicat consumul de substanțe interzise, însă 53 dintre acestea au fost infirmate de analizele toxicologice.
Sunt date oficiale, prezentate chiar de către comisarul-șef Virgiliu-Bogdan Zotoi (foto), șeful Serviciului Rutier, care, în cadrul unei conferințe de presă, a fost întrebat de jurnaliști despre situația așa-numitelor rezultate „fals-pozitive” la DrugTest pentru care șoferii rămân, totuși, fără permis.
Dintre cele 99 de rezultate pozitive de la DrugTest – constatate de la 1 ianuarie 2023 și până azi, mai mult de jumătate (53) au picat la Institutul de Medicină Legală Iași, – după cum am menționat anterior, în timp ce doar 7 au fost confirmate și de analize, iar restul încă nu au primit verdictul final.
La Brăila, unul dintre cele mai cunoscute cazuri de rezultat „fals-pozitiv” la DrugTest este cel al unui șofer de autobuz de la „Braicar”, care a fost testat în timpul serviciului, în octombrie 2022, rezultatul indicând consumul a trei substanțe interzise.
La începutul acestui an, după ce a fost suspect într-un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și i-a fost reținut permisul de conducere timp de câteva luni, șoferul trecut de 50 de ani și-a primit permisul înapoi, dar și soluția de clasare de la procuror. Analizele au arătat că nu a consumat substanțe interzise.
EXPLICAȚIILE șefului Serviciului Rutier
La sfârșitul lunii august, o ordonanță de guvern a remediat o problemă care apărea în situațiile rezultatelor DrugTest pozitive infirmate de IML, respectiv faptul că șoferul rămânea fără permis până în momentul în care dosarul penal era închis oficial prin clasare.
Practic, deși analizele toxicologice ajungeau azi la Brăila, permisul se restituia abia când procurorul semna ordonanța de clasare.
Comisarul-șef Zotoi a vorbit despre această modificare legislativă care le dă posibilitatea polițiștilor să restituie permisul de conducere atunci când IML infirmă rezultatul pozitiv de la DrugTest.
„Această problemă s-a remediat printr-o ordonanță de guvern care a intrat în vigoare la 30 august 2023. S-a modificat Codul Rutier în sensul că, în cazul unei astfel de situații, o testare pozitivă infirmată de IML, permisul de conducere se restituie titularului imediat după obținerea buletinului de analiză toxicologică, fără a mai fi condiționată de soluționarea definitivă a dosarului”, a declarat șeful Serviciului Rutier.
În același timp, Virgiliu-Bogdan Zotoi a răspuns și la o întrebare legată de ce se întâmplă în cazul unui conducător auto care nu vrea să fie testat cu DrugTest-ul, dar este de acord cu recoltarea de probe biologice.
„Dacă un conducător auto refuză testarea cu DrugTest-ul, i se spune că trebuie să meargă la sânge. Dacă merge la sânge se întocmește o lucrare generală și nu se reține permisul de conducere. Se reține doar dacă medicul, la momentul prelevării probelor biologice, constată, pentru că se face și o examinare clinică, că sunt semne evidente de consum de substanțe psihoactive. Dacă medicul constată că nu sunt semne evidente, nu se reține permisul, ci așteptăm rezultatul probelor biologice. Refuzul recoltării de probe biologice este infracțiune”, a explicat Zotoi.