Exclusiv | PSD Braila, dupa Tudose: ce spun taberele din filiala si cine este favoritul social-democratilor la acest moment – surse
La mai bine de o saptamana de la demisia fostului premier Mihai Tudose, negocierile din interiorul Organizatiei Judetene PSD sunt inca in desfasurare. Dupa ce senatorul Ion Rotaru a fost impus de catre conducerea centrala a partidului la sefia interimara a filialei, in detrimentul fostului primar Aurel Simionescu – care preluase fraiele potrivit statutului, situatia a devenit si mai dificila.
De departe, la ora actuala, Simionescu ar avea prima sansa daca ar candida pentru fotoliul de presedinte al PSD Braila, potrivit unor surse politice. Multi dintre social-democrati, de la primari, consilieri locali municipali sau consilieri judeteni, il vad ca fiind solutia pentru a mentine organizatia unita dupa plecarea lui Tudose. Totodata, fostul edil al Brailei are si spijinul majoritatii membrilor de partid fara functii, mai exact al organizatiilor de cartier din municipiu, deci al Organizatiei Municipale.
Majoritateae primarilor social-democrati nu au privit cu ochi buni numirea senatorului Rotaru, tinand cont ca nu si-au dorit ca, dupa demisia lui Mihai Tudose, conducerea centrala sa se implice in gestionarea „crizei” de la Braila. Totusi, actualul presedinte interimar are de partea lui si cativa primari, in special din fostul colegiu uninominal 5, unde a candidat pana la trecerea la votul uninominal.
Exista si o tabara care isi doreste ca Aurel Simionescu si Ion Rotaru sa ajunga la o intelegere si sa candideze doar unul pentru sefia filialei, cu sustinerea celuilalt, pentru a evita adancirea rupturii generate de plecarea lui Tudose la ProRomania. Pana in acest moment, atat Simionescu, cat si Rotaru, au evitat sa spuna clar daca vor candida, insa nu au exclus posibilitatea.
In acelasi timp, sunt si voci care, desi admit ca Simionescu sta cel mai bine in ochii membrilor de partid, cred ca senatorul Ion Rotaru este mult mai greu de atacat de catre adversarii politici, sustinand ca fostul edil al Brailei are o imagine negativa in randul electoratului. Si stilul impaciuitor, diplomat al lui Aurel Simionescu ar fi un minus in ochii celor care sunt de partea lui Rotaru, parlamentar la al treilea mandat.
Alegerile ar urma sa aiba loc in prima saptamana a lunii martie.