VIDEO | Sofer fara vina mort pe digul Braila-Galati
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, joi dimineata, pe drumul national 22B (n.r. digul Braila-Galati), dupa ce un sofer s-a angajat intr-o depasire periculoasa.
Un galatean aflat la volanul unui microbuz Mercedes 8+1, care circula dinspre Galati spre Braila, a intrat in depasirea unui autoturism fara sa se asigure, intrand in coliziune frontala cu un Logan MCV care se deplasa din sens opus. Totodata, microbuzul a acrosat si masina pe care a depasit-o.
Soferul Loganului, un brailean de 40 de ani, a ramas incarcerat. Desi a fost scos dintre fiarele contorsionate, barbatul a decedat, in ciuda eforturilor echipajului medical de a-i salva viata.
Un pasager din microbuz a suferit rani usoare.
Se pare ca conducatorul auto vinovat de producerea accidentului nu a consumat bauturi alcoolice, rezultatul testarii cu aparatul etilotest fiind negativ.
Traficul a fost blocat pe dig pentru aproximativ o ora, ulterior circulandu-se alternativ pe un singur sens.
Sursa video: Facebook