Acuzat ca ar fi ofiter acoperit SRI | Traian Adrian (PND), despre acuzatiile lui Iordache, colegul sau de partid: „Il dau in judecata!”
Consilierul municipal Traian Adrian (PND), despre care colegul sau de partid, consilierul judetean Stefan Catalin Iordache, a sugerat ca ar fi ofiter acoperit SRI si ca ar fi realizat mai multe inregistrari audio in biroul fostului viceprimar Daniela Vasioiu, in urma cu mai bine de zece ani, nu a dorit sa comenteze acuzatiile.
Totusi, PND-istul a tinut sa mentioneze ca il va da in judecata pe Iordache.
„Nu comentez, domnule. Nu fac niciun comentariu. Va fi un proces. Atat!”, a precizat Traian Adrian pentru DEBRAILA.
Conform spuselor lui Iordache, Traian Adrian a inregistrat-o pe Vasioiu in timp ce vorbea despre „mafia imobiliara” si „manglele imobiliare din Primaria Braila”, inclusiv despre retrocedarea Pietei Concordia si „cumpararea unor judecatori de la Curtea de Apel Galati”. Consilierul municipal s-ar fi prezentat, a mai mentionat Stefan Catalin Iordache, intr-o discutie cu „secretara doamnei Vasioiu” drept ofiter al Serviciului Roman de Informatii.