Psihologul sportiv Eduard Bucureșteanu, TEXT IMPECABIL despre discursul anti-HC Dunărea al PNL: „Toată supărarea vine de la „mălai”. HC Dunărea primește mult. Așa-i, dar aduce și calitate. Nu poți aduce campioane europene cu banii pe care-i dai pe o pereche de șlapi din Microhală”
Psiholog sportiv și fost jurnalist sportiv timp de aproape 15 ani – perioadă în care a colaborat cu Gazeta Sporturilor și ProSport, Eduard Bucureșteanu (foto) a publicat, pe rețelele de socializare, un text cu argumente care combat discursul anti-HC Dunărea generat din mediul politic, evident, în scop electoral.
CONTEXT. Practic, în ultimele două zile, după ce clubul a anunțat că va sărbători în stradă, în fața brăilenilor, performanțele jucatoarelor, respectiv calificarea în Final Four-ul EHF European League, medalia de argint în Cupa României și titlul de campioană națională al echipei de tineret, PNL Brăila a lansat, prin intermediul unui site de campanie, un atac furibund la adresa HC Dunărea. Oricum, în ultimii ani, de nenumărate ori, liberalii au atras echipa de handbal în războiul politic cu administrația locală.
Cu titlul „Sărbătoare la HC Dunărea pentru că a ratat medalia și în Cupele Europene, și în Liga Florilor”, articolul electoral al liberalilor, în care este minimizată și ironizată performanța fetelor, vine după ce, în urmă cu doar câteva săptămâni, maestrul Nicu Alifantis a fost numit „PSD-ist”, într-un articol similar, doar pentru că unul dintre tramvaiele noi cumpărate de Primăria Brăila îi va purta numele.
Eduard Bucureșteanu:
„𝐁𝐫𝐚𝐢𝐥𝐚 𝐧𝐮 𝐚 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐨 𝐚𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐞𝐚 𝐚𝐝𝐮𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐢𝐩𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐮𝐦. 𝐈𝐚𝐫 𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐜𝐨𝐬𝐭𝐚, 𝐯𝐫𝐞𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐫𝐞𝐢”
𝐇𝐂𝐃𝐁 – 𝐈𝐍𝐓𝐑𝐄 𝐃𝐑𝐀𝐆𝐎𝐒𝐓𝐄 𝐒̦𝐈 𝐔𝐑𝐀̆, 𝐈̂𝐍𝐓𝐑𝐄 𝐏𝐀𝐒𝐈𝐔𝐍𝐄 𝐒̦𝐈 𝐏𝐎𝐋𝐈𝐓𝐈𝐂
„𝑺𝒂̆ 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒑𝒆𝒓𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝑯𝑪 𝑫𝒖𝒏𝒂̆𝒓𝒆𝒂 𝑩𝒓𝒂̆𝒊𝒍𝒂 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒔𝒆𝒛𝒐𝒏 𝒆 𝒄𝒂 𝒔̦𝒊 𝒄𝒖𝒎 𝒂𝒊 𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒍𝒂 𝒊̂𝒏𝒅𝒐𝒊𝒂𝒍𝒂̆ 𝒓𝒆𝒛𝒖𝒍𝒕𝒂𝒕𝒆𝒍𝒆 „𝑮𝒆𝒏𝒆𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆𝒊 𝒅𝒆 𝑨𝒖𝒓” 𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑯𝒂𝒈𝒊, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒆 𝒎𝒂̂𝒏𝒅𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒆 „𝒅𝒐𝒂𝒓” 𝒄𝒖 𝒖𝒏 𝒔𝒇𝒆𝒓𝒕 𝒅𝒆 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒍𝒂 𝒖𝒏 𝑴𝒐𝒏𝒅𝒊𝒂𝒍 (𝒂𝒅𝒊𝒄𝒂̆ 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 5-8 ?). Politicienii care acum trei zile dădeau inimioare și felicitau HC Dunărea pentru prezența în Final Four-ul unei competiții europene, azi aruncă cu noroi și duc în derizoriu performanța incontestabilă a echipei brăilenie. Azi ne dam cu susținătorii HCDB, mâine suntem cu ăia care, din varii motive, bagă „hate” la greu. Pentru că, nu-i așa, este campanie electorală și da bine sa fii cu toată lumea în speranța primirii vreunui amărât de vot. Ca să-ți aducă, ce?! Ei, bine, fix ceea ce hulești la HCDB: bănuți publici … ? Aceasta duplicitate a unor politicieni ce ne mint pe fata de peste 30 de ani si incearca o prosteala ieftina, m-a facut sa scriu textul de mai jos.
Hai sa le luam puțin, pe rând.
𝟏. 𝐏𝐄𝐑𝐅𝐎𝐑𝐌𝐀𝐍𝐓𝐀 Sa zici ca nu e mare șmecherie ce a realizat Brăila handbalistică în ultimul an e ca și cum ai zice că în august nu e vara … Adică o aiureală! Campioane naționale la tineret, loc 4 în Liga Națională sau Turneu Semifinal în Europa sunt „pistol cu apă” pentru unii care nu știu cât au performat la viața lor. Și nu neapărat in sport… 𝑺𝒂̆ 𝒄𝒐𝒏𝒕𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒑𝒆𝒓𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝑯𝑪 𝑫𝒖𝒏𝒂̆𝒓𝒆𝒂 𝑩𝒓𝒂̆𝒊𝒍𝒂 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕 𝒔𝒆𝒛𝒐𝒏 𝒆 𝒄𝒂 𝒔̦𝒊 𝒄𝒖𝒎 𝒂𝒊 𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒍𝒂 𝒊̂𝒏𝒅𝒐𝒊𝒂𝒍𝒂̆ 𝒓𝒆𝒛𝒖𝒍𝒕𝒂𝒕𝒆𝒍𝒆 „𝑮𝒆𝒏𝒆𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆𝒊 𝒅𝒆 𝑨𝒖𝒓” 𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑯𝒂𝒈𝒊, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒆 𝒎𝒂̂𝒏𝒅𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒆 „𝒅𝒐𝒂𝒓” 𝒄𝒖 𝒖𝒏 𝒔𝒇𝒆𝒓𝒕 𝒅𝒆 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒍𝒂 𝒖𝒏 𝑴𝒐𝒏𝒅𝒊𝒂𝒍 (𝒂𝒅𝒊𝒄𝒂̆ 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 5-8 ? ). Si apropo de asta, saptamana viitoare “Generatia de Aur” (care nu a castigat niciun trofeu sau vreo competitie), organizeaza un eveniment pe Arena Nationala, la care si-au anuntat participarea peste 50 de mii de oameni (printre care voi fi si eu ). Cumva, sarbatorim… nimic, asa-i?!
𝟐. 𝐁𝐀𝐍𝐈𝐈, 𝐎𝐂𝐇𝐈𝐔𝐋 𝐃𝐑𝐀𝐂𝐔𝐋𝐔𝐈 … Practic, toata supararea si tot “sucarul” vin de la “malai”. Ca asa e in viata… HC Dunarea primeste mult. Asa-i, primeste mult dar aduce si calitate. Pentru ca 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐭𝐢 𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐜𝐚𝐬𝐭𝐢𝐠𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐂𝐡𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐧𝐬 𝐋𝐞𝐚𝐠𝐮𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐦𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥𝐞, 𝐨𝐥𝐢𝐦𝐩𝐢𝐜𝐞 𝐨𝐫𝐢 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞 𝐜𝐮 𝐛𝐚𝐧𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞-𝐢 𝐝𝐚𝐢 𝐩𝐞 𝐨 𝐩𝐞𝐫𝐞𝐜𝐡𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐥𝐚𝐩𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐢𝐜𝐫𝐨𝐡𝐚𝐥𝐚. 𝐏𝐞 𝐛𝐮𝐧𝐞, 𝐚𝐜𝐮𝐦… 𝐁𝐫𝐚𝐢𝐥𝐚 𝐧𝐮 𝐚 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨𝐝𝐚𝐭𝐚 𝐨 𝐚𝐬𝐞𝐦𝐞𝐧𝐞𝐚 𝐚𝐝𝐮𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐢𝐩𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐮𝐦. 𝐈𝐚𝐫 𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐜𝐨𝐬𝐭𝐚, 𝐯𝐫𝐞𝐢 𝐧𝐮 𝐯𝐫𝐞𝐢. Si acasa, daca vrei o mobila de calitate sau un var rezistent, platesti mai mult decat pe un pal laminat ori o vopsea diluata…
𝟑. 𝐏𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 “𝐦𝐞𝐫𝐜𝐞𝐧𝐚𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫” Tot legat de bani si jucatoare, exista asa numita “legenda a mercenarelor”, adica fetele astea “vin, iau banu si pleaca, nu le intereseaza de noi…”. Cunosc mai bine de 80% din lot, de peste 3-4 ani, dincolo de ceea ce se vede din tribuna sau de la tv. Adica cunosc omul si nu neaparat jucatorul din teren, unora le stiu povestile de viata, le stiu gandirea, le stiu … sufletul. 𝐃𝐚𝐜𝐚 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐚 𝐜𝐚 𝐟𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐣𝐨𝐚𝐜𝐚 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐚𝐢𝐥𝐚 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐛𝐚𝐧𝐢, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐠𝐫𝐚𝐯𝐚 𝐞𝐫𝐨𝐚𝐫𝐞. 𝐁𝐚𝐧𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚𝐮 𝐜𝐚𝐬𝐭𝐢𝐠𝐚 𝐬𝐢 𝐨𝐫𝐢𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐮𝐧𝐝𝐞𝐯𝐚, 𝐧𝐮 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐢𝐜𝐢, 𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐦𝐢𝐜𝐮𝐭 𝐨𝐫𝐚𝐬 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐜𝐢𝐞 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐭𝐚𝐫𝐚 … 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐬𝐭𝐚. 𝐃𝐚𝐜𝐚 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞 𝐜𝐚 𝐨 𝐔𝐝𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐨𝐢𝐮 𝐬𝐚𝐮 𝐒𝐞𝐫𝐛𝐚𝐧, 𝐬𝐭𝐚𝐮 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐚𝐢𝐥𝐚 𝐝𝐞 𝟒-𝟓 𝐚𝐧𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐛𝐚𝐧𝐢, 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐞 𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐮𝐥𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐯𝐢𝐬𝐚 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐬 𝐜𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐞 𝐮𝐧𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐚𝐥𝐞𝐥𝐚 𝐜𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚. 𝐈𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚 𝐥𝐞 𝐡𝐮𝐥𝐢 𝐩𝐞 𝐟𝐞𝐭𝐞 𝐜𝐚 𝐯𝐢𝐧 𝐥𝐚 𝐁𝐫𝐚𝐢𝐥𝐚, 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚𝐭𝐢-𝐯𝐚 𝐜𝐮𝐦 𝐝𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐢𝐧𝐬𝐞 𝐬𝐢 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐚𝐭𝐢-𝐯𝐚 𝐜𝐚 𝐚𝐮 𝐚𝐥𝐞𝐬 𝐁𝐫𝐚𝐢𝐥𝐚.
𝟒. 𝐏𝐎𝐋𝐈𝐓𝐈𝐂𝐔𝐋 De foarte multe ori este invocata implicarea politicului. 𝐃𝐚, 𝐇𝐂𝐃𝐁 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬𝐮𝐬𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐞𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐬𝐢 𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐢𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚, 𝐜𝐮𝐦𝐯𝐚, 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜. 𝐃𝐚𝐫 𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐬-𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐚𝐦𝐩𝐥𝐚𝐭 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚, 𝐧𝐮 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐜𝐮𝐦. 𝐒𝐢 𝐧𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭, 𝐜𝐮𝐦 𝐝𝐞 𝐟𝐚𝐩𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐮𝐦. Am in spate peste 15 ani de jurnalism (perioada 90-2000), si cunosc istoria HCDB inca din perioada sa “de facere”, ca sa zic asa… Poate s-a uitat dar la finalul anilor 90, inceput de 2000, echipa asta traia (greu), fix din “nebunia” profesorului Tudorel Marica (uitat de unii), care era saptamanal la usa primarului de atunci (Anton Lungu), pentru a primi finantare sa “respire”. Au urmat final de ani 2000, trecut intr-o noua “era” iar HCDB a trait si performat (atat cat a putut), din fele de fel de combinatii organizatorice ce au avut de fiecare data in spate (pe fata sau mai voalat), bani publici. 𝐀𝐬𝐚𝐝𝐚𝐫, 𝐧𝐮 𝐞 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨 𝐧𝐨𝐮𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚 𝐇𝐂𝐃𝐁 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭𝐚𝐭𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐛𝐚𝐧𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐢. 𝐒𝐭𝐢𝐮, 𝐨 𝐬𝐚-𝐦𝐢 𝐳𝐢𝐜𝐞𝐭𝐢 𝐜𝐚 𝐬𝐮𝐦𝐚 𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚. 𝐑𝐞𝐜𝐢𝐭𝐢𝐭𝐢 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐮𝐥 𝟑…
𝟓. 𝐏𝐀𝐒𝐈𝐔𝐍𝐄, 𝐍𝐔 “𝐒𝐀𝐑𝐂𝐈𝐍𝐀 𝐃𝐄 𝐏𝐀𝐑𝐓𝐈𝐃” Deja am scris prea mult si am sa inchei. Dincolo de dragostea sau ura cu care este tratata HCDB de unii sau de altii, 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐬𝐭𝐚𝐭: 𝐅𝐄𝐍𝐎𝐌𝐄𝐍𝐔𝐋 𝐇𝐂𝐃𝐁! Cand mii de oameni umplu pana la refuz Polivalenta, chit ca e mijloc de saptamana si echipa joaca cu o echipa din subsolul clasamentului, atunci nu mai e vorba de “manipulare” ori “sarcina de partid. Cand mii de oameni simpli, cu venituri modeste, pleaca la Graz dupa echipa, din nou nu mai e vorba de “manipulare” ori “sarcina de partid”. Cand dupa fiecare meci, fetele mai stau vreo ora la poze si imbratisare cu fanii, atunci nu mai este vorba de “manipulare” sau “sarcina de partid”. Aici e vorba de pasiune si de un adevarat fenomen. Cat o sa mai tine si pana unde va mai ajunge?! Dumnezeu stie…
𝐌𝐮𝐥𝐭𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐭𝐢 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐫𝐚𝐛𝐝𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚 𝐜𝐢𝐭𝐢𝐭𝐢 𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐚𝐧𝐚 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥… 𝐀𝐦 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐮𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯? 𝐏𝐫𝐨𝐛𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐜𝐚 𝐝𝐚, 𝐢𝐧𝐬𝐚 𝐬𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐬𝐭 𝐒𝐢 𝐭𝐨𝐜𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐧𝐮 𝐠𝐚𝐬𝐢𝐭𝐢 𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐱𝐭 𝐧𝐮𝐦𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐚 𝐇𝐂𝐃𝐁 𝐀𝐬𝐭𝐞𝐩𝐭 𝐬𝐢 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭 𝐬𝐚-𝐦𝐢 𝐢𝐚𝐮 “𝐡𝐚𝐭𝐞” … 𝐄𝐝𝐢 𝐏.𝐒.: 𝐃𝐚𝐜𝐚 𝐭𝐨𝐭 𝐳𝐢𝐜𝐞𝐭𝐢 𝐜𝐚-𝐢 “𝐩𝐞 𝐛𝐚𝐧𝐢𝐢 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐢” (𝐝𝐞𝐬𝐢 𝐧𝐮 𝐞 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐚𝐬𝐚), 𝐡𝐚𝐢 𝐬𝐚 𝐧𝐞 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐚𝐦 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚, 𝐬𝐚𝐦𝐛𝐚𝐭𝐚 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚, 𝐩𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐂𝐚𝐥𝐚𝐫𝐚𝐬𝐢𝐥𝐨𝐫 … „