Una din două
Sunt disperaţi să supravieţuiască, aşa cum s-au obişnuit, ahtiaţi după privilegii şi capete plecate. Când le sunt retezate rădăcinile care-i ţin în joc de ani şi ani, ei nu văd osânda, ci triumful – un moment de respiro. Nu pierd voturi. Pierd cei care urcă pe scenă, cei care le sunt zid, nu călăi.
Când, la CUP „Dunărea„, în locul lui Chiriţă vine Avram, fie şi trecător, sistemul se dezveleşte de plapuma care i-a ţinut de cald cât timp se urla după schimbare şi se fixează în tot ce a câştigat PSD şi Dragomir, cu piroane lungi şi ascuţite, cum le sunt şi interesele. Nu cred că ar vrea să ştie Dragomir cum e atunci când se smulge un astfel de piron.
Încrederea celor care au venit la vot şi dezamăgirea celor care au ocolit urnele vor fi un bumerang pentru Dragomir, şi vorbesc de primarul ales pentru că, să fim serioşi, el va fi ţintă atunci când sistemul de care vorbesc îşi va împrăştia tupeul şi îşi va aduna puterile, nimeni altcineva.
Va fi zidul sau călăul sistemului. Una din două.
Sursa foto: MDPress