Pe 7 august, polițiștii au fost sesizați de angajatul unei stații de carburanți din orașul Însurăței cu privire la faptul că, în jurul orei 19:00, o persoană necunoscută ar fi alimentat mașina și nu a plătit.
În urma activităților efectuate, a doua zi, pe 8 august, polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței au identificat un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Viziru, bănuit de săvârșirea infracțiunii.
Șoferul ar fi pus în rezervor combustibil în valoare de 95 lei, iar apoi ar fi plecat în trombă din benzinărie.
Oamenii legii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.