Senatorul Ruse, INCHISOARE cu suspendare | Cand era primar la Maxineni, seful ALDE a luat un teren in arenda de la … Primarie
Senatorul Mihai Ruse, presedintele Organizatiei Judetene ALDE, a fost condamnat la 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru conflict de interese in forma continuata si la 4 luni de inchisoare cu suspendare pentru fals intelectual. Hotararea, care nu este definitiva – putand fi atacata cu apel, a fost pronuntata de judecatorii Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Ruse ar fi savarsit faptele de care este acuzat in urma cu aproximativ 10 ani, atunci cand era primar al comunei Maxineni si membru PSD. Desi dosarul a fost deschis de procurorii braileni, la inceputul anului 2012, ancheta a fost preluata de Parchetul General, intrucat liberal-democratul a ajuns in Parlament, in urma alegerilor legislative din 2016.
„(…) condamna pe inculpatul RUSE MIHAI la pedeapsa de 6 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese in forma continuata. (…) condamna pe inculpat la pedeapsa de 4 luni inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual. (…) aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni inchisoare. (…) interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza I si lit. b Cod penal din 1969 pe durata executarii pedepsei principale. (…) dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 6 luni. (…) suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale”, se arata in solutia ICCJ din 13 noiembrie.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in martie 2009, Primaria Maxineni a preluat un teren agricol de 11,2 ha situat pe raza comunei, proprietatea unei firme din Galati, acordand la schimb un teren agricol in suprafata de 11,34 ha, de pe raza comunei Scortaru Nou. Dupa doar trei zile, terenul de 11,2 ha a ajuns la primarul Ruse. In mai 2009, terenul respectiv a fost dat in arenda, pe o perioada de 6 ani, de catre Primarie unei societati comerciale, prin semnatura lui Ruse, desi se afla in arenda chiar la actualul senator.
Dupa doi ani, in mai 2011, Primaria, tot prin semnatura lui Mihai Ruse, da in arenda unei alte firme un teren in suprafata de 16,2 ha, care cuprinde si terenul de 11,2 ha!
Mai mult decat atat, pe 18 mai 2012, cu o luna inainte de alegerile locale, primarul Mihai Ruse intocmeste la Primarie o adresa in care scrie negru pe alb ca nu a luat in arenda terenuri agricole de la Primarie, desi incheiase contractul de arenda din martie 2009.
Prin sentinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, magistratii au dispus si desfiintarea adresei nr. 1535/18.05.2012, totodata obligandu-l pe senatorul Ruse sa plateasca cheltuieli judiciare in valoare de 750 lei.