Se cere DEMISIA primarului Dragomir | „Ati distrus sportul in Braila. Fiti barbat si depuneti public demisia in fata copiilor care sunt viitorul acestui oras!” | Ce spune edilul
Razboiul dintre echipa de baschet „Cuza Sport” si primarul Marian Dragomir a ajuns la cote inimaginabile. Acuzat ca a stopat finantarea gruparii baschetbaliste si ca a vandut doar promisiuni, edilului i se cere public demisia. De cealalta parte, Dragomir declara ironic ca se simte „vinovat” de faptul ca a alocat aproximativ 800.000 de lei echipei de cand a ajuns pe fotoliul de primar.
Mircea Totolici, managerul clubului, sustine ca Dragomir a promis, dupa incidentul in urma caruia doi baschetbalisti americani au fost injunghiati, ca municipalitatea va aloca 180.000 de lei „Cuza Sport” la rectificarea bugetara din octombrie, fapt care nu s-a intamplat.
Mai mult decat atat, in iulie, edilul ar fi transmis chiar si o adresa Federatiei Romane de Baschet prin care solicita inscrierea echipei brailene in Liga Nationala de Baschet. Intre timp, „Cuza Sport” a ajuns intr-o situatie financiara de subzistenta, care ii ameninta existenta.
„Da! Domnule Dragomir Viorel Marian, intreaga familie <<Cuza Sport” va accepta demisia din functia de primar al municipiului Braila! Da! Domnule primar Dragomir Viorel Marian, sunteti vinovat ca ati distrus sportul si baschetul in Braila! Fiti barbat si duminica (n.r. 18 noiembrie), ora 17:00, veniti la Sala Polivalenta in fata copiilor din Braila care sunt viitorul acestui oras si depuneti public demisia din functia de primar al municipiului Braila! Ati distrus o echipa, ati distrus familii intregi si destine si continuati sa va bateti joc de copiii din Braila care vor sport si baschet si de care nu va pasa. (…) Ati mintit in actele facute catre Federatia Romana de Baschet. Nu v-ati onorat cuvantul dat in fata sportivilor care au facut sacrificii si istorie pentru Braila. Dezinformati mereu presa si cetatenii legat de finantarea sportului prin legi, ordine de ministru si reglementari juridice”, a declarat Totolici.
De cealalta parte, primarul Marian Dragomir recunoaste ca a semnat un document prin care instiinta Federatia Romana de Baschet ca va sustine financiar echipa de baschet, invocand insa faptul ca au fost alocati 789.000 de lei „Cuza Sport” de la preluarea mandatului.
„Ma simt vinovat de faptul ca am alocat in mandatul meu suma de 789.000 de lei acestui club. Daca aceasta este o vina, imi apartine. Nu poti, atunci cand primesti de nenumarate ori bani, sa te declari nemultumit ca nu ai primit o data si sa arunci cu noroi in toata istoria frumoasa a unui sport, invinovatind primarul sau Consiliul Local. In mandatul primarului Dragomir, clubul sportiv Cuza Sport, ONG privat, cum vrem sa-i spunem ca sa nu ii spunem club privat, a primit, pe baza unor proiecte, de la Primarie suma de 789.000 de lei”, a afirmat edilul.
Dragomir a mai adaugat faptul ca nu si-a tinut promisiunea fata de „Cuza Sport” pentru ca, intre timp, legislatia privind finantarea, respectiv un anumit ordin de ministru, a fost modificata, motiv pentru care Regulamentul Primariei in domeniu trebuie, la randul lui, schimbat.
„Schimbarea Regulamentului se face prin dezbatere publica. Inca se lucreaza la modificarea lui…”, a concluzionat edilul.
Foto: Lucian Crestez