PRO TV: Cum fenteaza brailenii legea | Porcii se VAND fara probleme in judet
Un barbat din comuna Viziru, pe raza careia au fost confirmate mai multe focare de pesta porcina, a vrut sa vanda patru porci unor presupusi cumparatori. De fapt, cei dornici sa achizitioneze porcii erau reporteri PRO TV si realizau un reportaj, filmand negocierea cu o camera ascunsa.
„In timp ce legea interzice comercializarea porcilor in zonele unde au fost confirmate focare de pesta porcina, sunt romani care incalca regula cu buna stiinta. Unii chiar recunosc ca au ascuns animalele atunci cand inspectorii sanitari au decis sacrificarea lor in masă. Astfel de fapte se pedepsesc cu dosare penale, dar pentru asta ar trebui sa faca si autoritatile controale”, potrivit sursei citate.
Desi se poate alege cu dosar penal, braileanul incearca sa ii convinga pe „cumparatori” sa nu plece fara porcii pe care recunoaste ca i-a ascuns de autoritati in momentul in care s-a dat ordinul sacrificarii.
„Vanzarea porcilor este interzisa si in Lacu-Sarat. In localitate nu a fost confirmat niciun focar de pesta porcina africana, dar autoritatile au impus restrictia din cauza riscului mare de aparitie a bolii. Nici aici regula nu este respectata. Un gospodar, de pilda, se ofera să ne vanda un porc de 120 de kilograme pe care promite ca il si transeaza daca il cumparam”, se mai precizeaza in reportajul PRO TV.
„La noi n-a fost pesta porcina, intelegi. A mai fost prin judet, am auzit. Prin judet, da. Eu zic ca n-ar trebui sa te opreasca Politia”, spune localnicul din Lacu-Sarat.
Directia Sanitar-Veterinara a mentionat pentru PRO TV, prin vocea doctorului Dragos Frigioiu, seful Serviciului catagrafie, ca pana acum Politia nu a deschis niciun dosar penal pentru vanzarea ilegala de porci.
„Un singur control a fost demarat, actiunea este la inceput”, a conchis Frigioiu.