Politistul-fiola al Brailei | Mirosind a alcool si fara permis, agentul Ion a ajuns cu Dacia pe camp
Pus la dispozitie pentru ca, in urma cu trei ani, s-a urcat beat la volan, politistul Ion Gabriel, fost agent sef adjunct al Biroului Ordine Publica din cadrul Politiei Municipale, si-a dat din nou in petec.
Un apel la 112 l-a adus pe omul legii in fata colegilor sai, alegandu-se, totodata, cu o noua cercetare disciplinara prealabila, dispusa de superiorii sai.
Duminica seara, in jurul orei 18:00, o femeie a anuntat ca un sofer circula haotic pe drumul national 23, la intrare in localitatea Muchea, solicitand interventia politistilor, care au reusit sa dea de urma masinii.
Autoturismul marca „Dacia” se afla pe camp, la aproximativ 800 de metri de sosea, prezentand avarii pe partea dreapta, in timp ce conducatorul auto, politistul Ion, isi tragea sufletul pe sol. Se pare ca masina ar apartine tatalui sau.
Barbatul de 37 de ani a refuzat sa fie testat cu aparatul etilotest, dar si prelevarea de probe biologice, desi duhnea a alcool.
„In cauza s-a intocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fara permis de conducere si refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a declarat pentru DEBRAILA.ro purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean, Laura Dan.
Cunoscut in randul apropiatilor ca fiind un consumator inrait de acool si o persoana violenta, Ion Gabriel a provocat, in seara zilei de 4 septembrie 2015, o tamponare pe strada Hipodrom, incercand sa fuga de la fata locului. Mai multi trecatori au reusit sa-l opreasca pe cel care era politist la Ordine Publica.
Atunci, Ion, dupa ce lovise o femeie care „a indraznit” sa-l fotografieze in timp ce se dadea in stamba, a suflat in fiola. Rezultatul: 0,74 mg/l alcool pur in aerul expirat. La spital nu a mai fost insa atat de cooperant, refuzand sa dea sange.
Tot in 2015, insa la inceputul anului, sotia politistului pus la dispozitie, pe care ar fi agresat-o de mai multe rori, a obtinut divortul. Femeia ar fi depus inclusiv plangere penala pentru lovire si violare de domiciliu.
De-a lungul anilor petrecuti in Politie, Ion Gabriel a fost mutat de la Rutiera la Ordine Publica, lucrand si la Postul Comunal Maxineni