Politistii, inceput de saptamana in forta: Amenzi de 6.700 de lei / Dosar penal pentru un brailean prins cu 21 kg de peste
Luni, 14 martie, politistii braileni au actionat pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale, au efectuat controale la societatile comerciale cu profil detinere, transport si comercializare peste si produse din peste, cat si pe linia prevenirii si combaterii accidentelor rutiere grave, pe arterele de circulatie din municipiu si judet.
Oamenii legii au efectuat verificari la 8 societati comerciale, au legitimat 41 de persoane si au constatat 13 contraventii, dintre care doua pentru incalcari ale prevederilor Legii 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, cinci pentru Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite, una conform Legii 145/2014 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei produselor din sectorul agricol si 5 la O.U.G. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Valoarea sanctiunilor aplicate este de 6.700 de lei.
In cadrul acestor actiuni, luni dimineata, la ora 08.25, politisti de la Biroul Ordine Publica l-au depistat in trafic, pe strada Debarcaderului, pe M. Marian, in varsta de 44 de ani, din comuna Marasu, in timp ce transporta cu autoturismul cantitatea de 21 kg de peste, din speciile crap si salau, fara a detine documente legale de provenienta.
Braileanul s-a ales cu dosar penal, sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de Art. 64 din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura.