Poliția: „Boboc nu are DOSAR PENAL”. Dovezile publicate de politician în scandalul „furtului de curent”: „Acel scandal avea un singur temei: să fiu scos din politică! Ocazia ideală pentru a-mi închide gura. Anul acesta împlinesc 20 de ani ca membru PNL. Rămân toată viața liberal”
La sfârșitul anului trecut, mai exact pe 3 octombrie, în presa locală a fost publicată o știre, potrivit unor informații obținute pe surse, în care se menționa faptul că la un imobil care i-ar aparține lui Cătălin Boboc (foto), fost secretar de stat în Ministerul Muncii, fost prefect, fost senator și fost președinte al PNL Brăila, a fost descoperit un contor branșat ilegal. Practic, nu ar fi existat contract de furnizare, iar energia electrică nu ar fi fost facturată.
Scandalul care îl viza pe politician a fost preluat și de presa centrală, Poliția confirmând public doar faptul că la o casă de pe strada Dianei din municipiu a fost identificat de către un angajat al S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila un contor branșat ilegal – aflat sub tensiune. Legat de caz, oamenii legii au precizat că a fost întocmit dosar penal.
La acel moment, Boboc a negat categoric că ar fi încălcat legea și a demisionat din PNL „până la clarificarea situației”. Potrivit DIGI 24, fostul parlamentar arăta că totul este „un fake news” și că „ar fi vorba de o răzbunare a unor colegi de la PNL Brăila cu care se află în conflict de mai multă vreme”.
PSD ceruse PNL, chiar prin vocea purtătorului de cuvânt al social-democraților, să se delimiteze de suspiciunile care planau asupra politicianului brăilean.
Totodată, Cătălin Boboc anunța că va reveni „cu toate explicațiile și documentele necesare după ce voi face toate demersurile pentru a-mi demonstra nevinovăția”.
Boboc, după 6 luni: „Ocazia ideală pentru a-mi închide gura.
Am să rămân toată viața liberal”
Pe 25 aprilie, la jumătate de an de la declanșarea scandalului, Cătălin Boboc a publicat, pe o rețea de socializare, două documente legate de „așa-zisul furt de curent”, subliniind faptul că „a fost o neînțelegere pe care unii s-au grăbit să o exploateze în interes politic, în cel mai abject mod”.
Este vorba despre un document emis de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și un altul semnat de Ștefan Rădulescu, directorul Electrica Brăila.
Poliția îi transmite lui Boboc că nu are calitate procesuală în vreun dosar penal, iar Electrica notează că la un imobil de pe strada Dianei există „un branșament electric trifazat realizat cu respectarea normelor și prescripțiilor tehnice”.
Explicațiile politicianului:
„Am confirmarea oficială, confirmare venită de la instituția statului chemată să vegheze la respectarea legii, că a fost o neînțelegere pe care unii s-au grăbit să o exploateze în interes politic, în cel mai abject mod. Și “prietenii”, și adversarii! Important e adevărul și, că de fiecare dată, adevărul iese mereu la suprafață!
Anul acesta împlinesc 20 de ani de politică și, implicit, 20 de ani că membru PNL, ani în care au fost și bune și rele. Am defectul de a nu fi schimbat partidul și a fi rămas loial liberalismului indiferent dacă au fost vremuri ușoare sau grele.
În atâția ani, până la acest scandal artificial, nu am trăit o mizerie mai mare și nu am văzut oameni atât de mici, oameni care au găsit, la acel moment, ocazia ideală pentru a-mi închide gură.
Mă bucur că am luat decizia de a face un pas în lateral și cred sincer că astfel ar trebui să facă orice politician asupra căruia planează suspiciuni de natură penală. Câți o fac? Mie mi-a fost folositoare această retragere din spațiul public!
Am realizat că, indiferent de context, am să rămân toată viața liberal, cu sau fără carnet de partid, și dacă mă vor unii sau nu mă vor, dacă le sunt unora pe plac sau pe alțîi îi incomodez.
Și, în plus, am mai realizat că mă enervează populismele socialiștilor chiar și atunci când nu sunt în confruntare directă, ci doar că simplu observator.
Le mulțumesc celor din media românească care, atunci, au prezentat subiectul așa cum era, că pe o știre, nu că pe un subiect de propagandă și linșaj!
Nu fac obiectul niciunui dosar penal și, mai mult decât atât, acel “scandal” avea un singur temei: să fiu scos din politică, bineînțeles cu forța, de cei care n-au înțeles că politică este despre cu totul altceva!
Și, da, mi s-a dovedit încă o dată că îmi fac bine treaba că politician, de s-a pus în mișcare un întreg mecanism de aruncat cu mizerii. Sănătoși să fim!„