PIB-ul a crescut in 2015 cu 3,7% fata de 2014
Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 3,7% fata de 2014, la 710,266 miliarde lei, ca serie bruta, dupa ce a consemnat acelasi avans in ultimul trimestru al anului, ajungând la 209,996 miliarde lei, cresterea fiind sustinuta in principal de comert, reparare auto si hoteluri si restaurante, informeaza Mediafax.
Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru ultimul trimestru al anului s-a plasat la circa 180,05 miliarde lei preturi curente, in crestere cu 1,1% fata de trimestrul anterior si cu 3,8% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in termeni reali, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica.
La cresterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu exceptia agriculturii, silviculturii si pescuitului.