Mesajul PNL dupa victoria lui Iohannis in municipiu: „Candidatul sustinut de primarul Dragomir, Viorica Dancila, a pierdut alegerile. Trebuie sa inteleaga ca electoratul nu este in buzunarul dansului”
Dupa ce Klaus Iohannis a castigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale in municipiu, cu aproape 4 puncte procentuale in fata fostului premier Viorica Dancila – candidatul PSD, liberalii il critica pe primarul Marian Dragomir.
Presedintele Organizatiei Judetene PNL, Alexandru Danaila, sustine ca edilul „a facut tot ceea ce-i statea in putinta, in ultima saptamana de campanie, pentru a castiga cat mai multe voturi pentru PSD”, facand trimitere la declaratiile anti-Dancila ale lui Dragomir din trecut.
„L-am vazut pe primarul Dragomir foarte implicat in campania electorala si incercand sa sustina candidatul PSD, pe Viorica Dancila, cel putin in ultimele zile. Se dovedeste in continuare ca, in ciuda unor declaratii razlete, domnul primar Dragomir sustine candidatul PSD. Cu toate aceste eforturi, candidatul pe care domnul Dragomir l-a sustinut, Viorica Dancila, a pierdut alegerile la Braila, atat in municipiu, cat si in judet. Deci, domnul Dragomir, orice ar face, trebuie sa inteleaga ca electoratul nu este in buzunarul dansului, asa cum de multe ori considera si asa cum de fiecare data, cu aroganta, incearca sa ne arunce in fata ca are electoratul in buzunar, ca pe el il voteaza lumea pentru ca este cel mai destept si frumos si ca sustine un candidat care are sanse sa castige presedintia. Nu, gresit! Domnul Dragomir a gresit cand a decis sa o sustina pe doamna Dancila”, a declarat liderul liberalilor.
Totodata, Danaila a mai mentionat, cu referie la alegerile locale din vara anului viitor, faptul ca „in PNL sunt mai multe persoane care pot face fata unei lupte electorale cu primarul Marian Dragomir”.