IREAL | O brăileancă a sunat, în 2022, de peste 11.000 de ori la 112, deși nu avea o urgență
Peste 53% din cele 145.250 de apeluri înregistrate, în anul 2022, la Centrul unic pentru apeluri de urgență din județul Brăila, respectiv 77.869 de apeluri, nu au reprezentat urgențe.
Potrivit Serviciului de Telecomunicații Speciale, apelanții au solicitat informații sau au semnalat situații care nu sunt de competența Serviciului 112 și pentru care nu era necesară intervenția medicilor, polițiștilor sau pompierilor.
O situație cu totul ieșită din comun este legată de o femeie care, în cursul anului trecut, a apelat abuziv numărul 112 de peste 11.000 de ori. Respectiva persoană nu avea nicio urgență.
În același timp, 67.381 de apeluri (46,39%) au fost urgențe și au fost de competența agențiilor specializate de intervenție.
La nivel național, numărul unic de urgență 112 este apelat, în continuare, de la an la an, tot mai responsabil.
În cele mai multe județe ale țării, peste jumătate dintre apeluri au reprezentat urgențe reale. În anul 2022, operatorii STS au preluat 10.248.377 de apeluri. Urgențele au reprezentat 57,82% din numărul total al apelurilor recepționate. Diferența de 42,18% au fost non-urgențe.
Foto: Someseanul.ro