INCONȘTIENȚĂ | Băut și fără permis, un tânăr din Însurăței s-a urcat la volan
În noaptea de 28 spre 29 decembrie, în jurul orei 00:15, polițiștii au oprit în trafic un tânăr din Însurăței, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu.
Întrucât emana halenă alcoolică, brăileanul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, oamenii legii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele individului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.