In 5 zile, rutieristii braileni au suspendat 35 de permise
Politistii rutieri au actionat saptamana trecuta pentru salvarea de vieti si prevenirea accidentelor rutiere grave.
In urma activitatilor din teren, au fost constatate 352 de abateri de la legislatia rutiera, au fost retinute in vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce 35 de permise de conducere auto si doua certificate de inmatriculare.
Astfel, in perioada 13 – 18 noiembrie, politistii rutieri din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean au actionat pe arterele rutiere din municipiu si judet pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum si pentru constatarea de contraventii si infractiuni rutiere.
Neadaptarea vitezei la conditiile de drum reprezinta una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere.
Politistii le recomanda conducatorilor auto:
-Adaptati permanent viteza de deplasare la particularitatile de drum si de trafic!
-Nu va angajati in efectuarea de depasiri neregulamentare!
-Folositi corect luminile, atat pe timp de zi, cat si pe timp de noapte, ploaie abundenta sau ceata densa!
-Respectati normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent ca este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
-Folositi centura de siguranta – va poate salva viata in caz de accident;
-Nu conduceti sub influenta bauturilor alcoolice;
-Acordati un plus de atentie conducerii prin intersectiile nedirijate, la depasirea mijloacele de transport in comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulati, pentru a putea in orice moment manevra si opri in deplina siguranta autoturismul, daca situatia o impune!
-Numai respectand regulile de circulatie, putem avea un trafic rutier in siguranta!