Importanța lucrărilor de achiziție a datelor geofizice din județele Brăila, Buzău și Ialomița este recunoscută de către autoritățile locale
În prezent, compania Hunt Oil Company of Romania, alături de furnizorul de servicii Prospecțiuni S.A., derulează un proiect de achiziție a datelor geofizice, în 36 de localități din județele Brăila, Buzău și Ialomița. Autoritățile locale și-au exprimat mulțumirea în ceea ce privește colaborarea cu cele două companii, opiniile reprezentanților primăriilor implicate dovedind importanța și beneficiile acestui proiect.
În majoritatea localițăților din județul Brăila, incluse în scopul proiectului, lucrările de prospectare au fost finalizate. Mai jos, regăsiți părerilor câtorva dintre primarii comunelor și orașelor unde s-au desfășurat deja activitățile:
Întrebat cum a fost primită implicarea Hunt Oil Company of Romania în comuna sa, domnul Alexandru Moșescu, primarul comunei Mircea Vodă, a afirmat: „A fost o colaborare bună, serioasă, care a decurs fără probleme. Nu am decât cuvinte de laudă în privința seriozității companiei Hunt Oil Company of Romania. Comunitatea s-a obișnuit cu astfel de proiecte, la început au fost mai reticenți, dar prin informarea corectă despre lucrările din zonă, comunitatea a înțeles ce se întâmplă și nu a existat nicio neînțelegere.”
Referitor la procesul de informare a autorităților și a localnicilor privind proiectele derulate de Hunt Oil Company of Romania, prin intermediul contractorului Prospecțiuni S.A., în orașul Ianca, și-a exprimat părerea pozitivă și domnul primar, Fănel Chiriță: „A fost foarte bine, la informarea despre proiect realizată cu un an înainte de începerea lucrărilor propriu zise, au participat toate părțile interesate, toate autoritățile din județul Brăila, pe raza cărora s-a desfășurat acest proiect și dacă nu au fost sesizări, reclamații din partea lor sau a cetățenilor, înseamnă că a fost foarte bine. Colaborarea a fost una excelentă, iar comunicarea cu compania Hunt Oil întotdeauna deschisă”.
Colaborarea dintre companiile Hunt Oil si Prospecțiuni S.A. cu comunitatea locală din Zăvoaia, este multumițoare, iar lucrările desfașurate aduc avantaje. „Am fost mulțumiți în principal pentru că ne-ați oferit oportunitatea de a angaja personal din localitatea noastră, iar avantaje au fost pentru fiecare persoană fizică sau juridică care a încheiat un acord cu firma dumneavoastră. Proiectul de investiție în comunitatea locală a fost nemaipomenit pentru copii, am primit multe aprecieri mai ales de la cadrele didactice și părinții copiilor din localitate. Mulțumim că ați contribuit și ne dorim să mai colaboram și pe viitor”, a declarat domnul primar Stănica Drugău.
Și domul primar al comunei Surdila-Greci, Ionel Meiroșu, se arată mulțumit de colaborare: „Comunitatea a primit acțiunea de prospectare fără rezervă, ba chiar, după ce a văzut implicarea companiei în finanțarea unor locuri de joacă, cu încredere că, în cazul în care se vor indetifica resurse naturale în zona noastră, sperăm ca implicarea companiei Hunt Oil să fie cel puțin la fel de benefică pentru comunitatea locală, prin crearea, poate, a unor locuri de muncă, încasarea unor sume la bugetul local din taxele și autorizațiile aferente proiectului, și dezvoltarea de proiecte sustenabile de investiție in comunitate.’’
În județul Ialomița, beneficiile aduse de proiect sunt apreciate de comunitățile locale. Domnul Ion Mihai, primarul localității Gheorghe Doja, afirmă: „Vă mulțumim mult pentru implicarea în comunitatea locală din Gheorghe Doja. Sponsorizarea parcului de joacă de lângă grădinița locală a fost lucru foarte bun, nemaiavând investitii de genul acesta până acum. Este primul proiect implementat aici de o companie privată, o sponsorizare foarte bună și benefică pentru copii”.
Și domnul primar al comunei Padina din județul Buzău, Ionel Chiriță, unde compania Hunt Oil Company of Romania este prezentă și contribuie la dezvoltarea comunității locale încă din 2014, este mulțumit de colaborarea din cadrul proiectului de achiziție de date geofizice 3D. „Ca în orice colaborare cu Hunt Oil şi, mai nou, cu Prospecțiuni SA, rezultatele au fost favorabile tuturor celor implicați. Având experiența anilor trecuți şi bazându-ne pe eficiența programelor şi parteneriatului cu Hunt Oil Company of Romania în ceea ca priveşte îmbunătățirea condițiilor de viață şi educație pentru locuitorii comunei Padina (parteneriat cu IGSU şi comuna Padina -SMURD, programe after school şi de combaterea abandonului şcolar, locuri de joacă, dotare IT, premii, exerciții aplicative, etc.), descoperirea altor resurse în zonă, nu pot duce decât către un viitor plin de susțineri generoase din partea Hunt Oil, pentru care mulțumim’’.
Proiectul de achiziție de date geofizice a fost demarat de Hunt Oil Company of Romania în această toamna, în colaborare cu furnizorul de servicii geologice și geofizice, Prospectiuni S.A, urmând a se încheia în primavara anului 2020.