FOTO. Se prăbușește bucată cu bucată Moara Lykiardopol. Zeci de cărămizi cad zilnic pe stradă, punând în pericol mașinile și trecătorii | Proprietarul, un afacerist controversat din Galați, a abandonat clădirea monumentală

La începutul secolului al XX-lea, era cea mai mare și modernă moară din Estul Europei. Moara Lykiardopol, o clădire impunătoare aflată în ruine de decenii, a ajuns, în tumultul anilor de după Revoluție, în mâinile unui afacerist gălățean controversat – Petrică Herăscu (foto), patronul firmei Galmopan. 

Mai exact, moara a fost naționalizată și a trecut, în timpul comunismului, la Întreprinderea de Panificaţie, care, după 1989, a devenit „Demopan”, societate pe acțiune preluată apoi, la începutul anilor 2000, la Herascu. 

Azi, degradarea clădirii pe cinci niveluri, construită în 1912 și care producea zilnic peste 20 de vagoane de făină, este mai vizibilă ca niciodată. Practic, Moara Lykiardopol începe să se prăbușească bucată cu bucată, punând însă in pericol mașinile și trecătorii de pe strada Vadul Rizeriei.

Dintr-o porțiune mare din clădire se desprind zilnic zeci de cărămizi care cad pe carosabil. Zona, deși la marginea municipiului, este una tranzitată intens – în apropriere funcționând numeroase societăți comerciale importante, precum Dunav, Hercules, dar și căi de acces către Zona Liberă sau Poliția de Frontieră.

Se pare că proprietarul a fost sancționat, de-a lungul timpului, de mai multe ori, însă niciodată nu a luat măsuri prin care să arate că are un plan în ceea ce privește clădirea-simbol pentru Brăila. Ba chiar cu zece ani în urmă, pe vremea primarului Aurel Simionescu, s-ar fi oferit să dea moara autorităților locale în contul datoriilor acumulate la plata taxelor şi impozitelor.

De altfel, potrivit presei centrale, afaceristul gălățean Hărăscu s-a aflat în centrul mai multor afaceri „cu cântec”, anchetate inclusiv de Justiție.

„Banii frauduloși pe care i-a făcut familia Herăscu în Galați și Iași nu era probabil suficienți, așa că au schimbat macazul către Brăila. Mai exact, frații Herăscu au vândut o parte din fabrica de pâine Galmopan. Doi ani mai târziu, fabrica a pus definitiv lacătul pe ușă. Astfel, scăpând de partea „gălățeană” a fabricii, frații Petrică și Marius Herăscu și-au deschis alte afaceri în Brăila”, potrivit realitatea.net.

Istoricul morii care trimitea făină în Egipt și Algeria

Povestea a început în 1909, pe când doi frați greci, Iani și Dionisie, comercianți sosiți de câteva decenii în oraș și asociați în firma „Frații Valerianos” au plănuit să-și extindă afacerea, construind o moară sistematică de măcinat, de mari dimensiuni în apropierea docurilor. 

Pentru acest „măreț edificiu” ei au cerut primarului cedarea unui teren, care se afla între Str. Pontonierilor și  Str. Vadul Rizeriei. În ședința Consiliului Comunal de la sfârșitul anului 1909, s-a dezbătut cererea fraților Valerianos. Cu toate că spațiul solicitat fusese destinat inițial amenajării unor grădini, care ar fi înfrumusețat orașul, Consiliul Comunal a aprobat vânzarea terenului, de 11.000 m.p.,  firmei „Frații Valerianos”.

Construcția morii a început în 1911, după decesul celor doi, proiectul fiind continuat de văduva lui Iani Valerianos, Maria, și de fratele său, Spiru Lykiardopol, care a preluat drepturile din firmă ale defunctului Dionisie Valerianos, firma primind numele care a și consacrat-o, „Valerianos și Lykiardopoulos”.

Noii proprietari au reușit să finalizeze fabrica automată de făină „Valerianos și Lykiardopoulos ” din Str. Vadul Rizeriei, Nr. 1, în anul 1912, fiind dată în folosință în  luna decembrie. Era cea mai mare și mai modernă moară din tot Orientul, la vremea aceea, era dotată cu utilaje aduse din Austria și Germania, având un volum de măcinare și de depozitare ridicat. 

Clădirea monumentală, structurată pe cinci nivele, ocupa o suprafață de un hectar. Forța motrice inițială era de 1200  HP, cu o capacitate  a instalației de până la 40 de vagoane pe zi. Făina produsă, de calitate superioară, era în cea mai mare parte exportată în Turcia, Grecia, Algeria, Egipt.

Proprietari au rămas o vreme aceeași, în 1931 erau asociați  Spiru Lykiardopoulos, Theodor Lykiardopoulos și fiii lui Iani și ai Mariei Valerianos (Spiru, Fotti și Stavru Valerianos).  Familia Lykiardopoulos deținea  trei sferturi din afacere, dar în anii ce au urmat, avea să rămână singura proprietară a morii.

Din 1936 și până în 1944,  moara a fost închisă, iar în aprilie 1944  avea să fie rechiziționată de Marele Stat Major pentru nevoile Armatei Germane, care a plătit despăgubiri pentru folosirea ei, servind ulterior nevoilor Armatei Sovietice. 

Prin Legea  Nr . 119 din 11 iunie 1948,  stabilimentul a fost naționalizat, continuându-și activitatea o vreme sub denumirea de  Fabrica de Pâine „Nicolae Bălcescu”. Începând cu anul 2010 fabrica și-a încetat activitatea, însă  amintirea ei  rămâne, Fabrica Valerianos  și Lykiardopoulos, prin performanțele tehnice și calitatea produselor, a rămas în conștiința brăilenilor pentru faima pe care a adus-o cândva orașului și țării.