FOTO | DIICOT a descins peste Clanul Caran. PERCHEZIȚII și la Brăila într-un MEGA DOSAR cu peste 15 infracțiuni | Care sunt ACUZAȚIILE
DIICOT – Structura Centrală a descins, joi dimineața, la zeci de adrese din București și județele Brăila, Ilfov, Dolj, Gorj și Timiș. Sunt vizați cei trei frați Răducanu, liderii temutului clan Caran.
Au fost puse în aplicare nu mai puțin de 84 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar privind săvârșirea a numeroase infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, tentativă de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice, proxenetism, spălarea banilor, dare și luare de mită, trafic de influență, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, înșelăciune, fals în declarații, fals intelectual, uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și rele tratamente aplicate minorului.
Potrivit DIICOT, începând cu luna septembrie 2020 și până în prezent, cei trei frați, în calitate de lideri decizionali, ar fi inițiat și constituit un grup infracțional bazat atât pe relații de rudenie, cât și prin afiliere sau alianțe (naș-fin, cumnați), specializat în comiterea de infracțiuni contra persoanei și contra patrimoniului, în scopul impunerii în mediul infracțional al „renumelui” grupării infracționale (în detrimentul altor grupări infracționale), extinderii zonelor de influență, atât în București, cât și la nivelul întregii țări, precum și pentru extinderea activității infracționale în străinătate, prin sprijinirea unor grupări specializate în infracțiuni informatice.
„Cei trei lideri decizionali ar fi atras mai mulți membri (persoane cu un fizic impunător și comportament violent), pentru a-i însoți zilnic, atât pentru preîntâmpinarea escaladării unor conflicte cu grupări rivale, cât și în vederea unei expuneri cât mai puternice sub aspect numeric a membrilor grupului infracțional în zonele care prezentau interes pentru impunerea influenței (centrul și nordul Capitalei, stațiunea Mamaia Nord în sezonul estival)”, mai arată procurorii antimafia.
COMUNICATUL DIICOT:
ACUZAȚIILE
„Din cercetări a reieșit că la gruparea infracțională a aderat o altă grupare specializată în comiterea de infracțiuni informatice pe teritoriul S.U.A., având ca scop transportul sumelor de bani ilicite pe teritoriul României.
Astfel, în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, în municipiul Rovinari, trei persoane au constituit un grup infracțional organizat, în vederea săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, în care au atras mai mulți membri (aderenți și sprijinitori), aceștia având roluri stabilite de liderii grupului în funcție de abilitățile demonstrate ale fiecăruia (intelectuale ori în conducerea autoturismelor), scopul fiind acela de a transporta sume foarte mari de bani de pe teritoriul Țărilor de Jos pe teritoriul României.
Liderul ar fi perceput comision din suma de bani transportată, iar ceilalți membri ar fi fost remunerați pentru fiecare transport efectuat, aceștia cunoscând faptul că banii provin din săvârșirea unor infracțiuni informatice tip skimming de către membrii grupului infracțional organizat care acționa pe teritoriul SUA.
Prejudiciul cauzat în perioada mai-octombrie 2021 este de 1.756.284 de USD.
În intervalul septembrie 2020 – octombrie 2021, liderul grupului infracțional ar fi acumulat în contul aferent portofelului electronic aproximativ 7.000.000 USD în depozite și aproximativ 8.000.000 USD în retrageri, bani introduși în circuitul civil și utilizați ca provenind din surse licite, fiind cunoscută originea ilicită a acestora.
De asemenea, sumele de bani reciclate ar fi fost învestite în autoturisme, imobile, societăți comerciale, fermă de minat cryptomonede, drepturile de proprietate aflându-se în patrimoniile membrilor grupului ori ale unor persoane interpuse.
Totodată, s-a reținut că, în perioada februarie – aprilie 2021, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane, iar, în vederea atingerii scopului propus, membrii acestuia ar fi recrutat și adăpostit mai multe femei, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora (situația financiară precară, minori în întreținere, asigurarea mijloacelor materiale de subzistență pentru întreaga familie), în scopul exploatării, prin obligarea la practicarea prostituției și alte forme de exploatare sexuală (practicarea de dansuri tip striptease) în incinta unui club aflat în sectorul 1 al municipiului București.
Aceștia le-ar fi impus persoanelor de sex feminin să întrețină atmosfera cu clienții clubului (prin dansuri, inclusiv nud), obținând sume importante în urma consumației.
Întrucât nu erau remunerate pentru activitatea desfășurată de către administratorii în fapt ai clubului, ar fi fost constrânse să întrețină raporturi și acte sexuale, precum și masaj erotic în camerele special amenajate și puse la dispoziție de către suspecți, acesta fiind singurul mod prin care puteau să câștige foloase patrimoniale în cadrul clubului respectiv.”