Fara permis si cu o alcoolemie de 1,12 mg/l, un brailean a intrat cu masina in gardul unei case
Joi, 25 ianuarie, la ora 17:20, un barbat de 83 de ani, din comuna Tichilesti, a sesizat, prin apel 112, faptul ca un autoturism a intrat in gardul casei sale. Totodata, după 4 minute, un alt localnic, in varsta de 63 de ani, a anuntat, tot prin 112, faptul ca o persoana necunoscuta i-ar fi furat masina.
Ajunsi la fata locului, politistii au stabilit ca persoana care s-ar fi aflat la volanul autoturismului in momentul producerii accidentului ar fi un barbat de 42 de ani, existand probabilitatea ca vehiculul sa-i fi fost incredintat chiar de catre proprietar, care, speriat de ce s-a intamplat, a anuntat furtul.
Barbatul care a intrat cu masina in gard nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. In urma testarii cu aparatul etilotest, a rezultat ca soferul de ocazie avea o imbibatie alcoolica de 1,12 mg/l in aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
In cauza, oamenii legii au intocmit dosar penal pentru furt, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului si fara permis, dar si pentru incredintarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere unei persoane despre care se stie ca nu detine permis si se afla sub influenta alcoolului.