EXCLUSIV Sentinţa pentru UCIDEREA lui Cătălin: 6 ani | Băiatul de 14 ani a fost PROVOCAT de victima care i-a lovit mama | Judecător: „A fost pus în situaţia de a-şi vedea mama agresată în domiciliul ei. A comis infracțiunea de omor sub imperiul unei puternice emoţii”

Alin CRISTEA
Manuel Gabriel Călin, băiatul care, la doar 14 ani, l-a ucis pe fostul iubit al surorii sale, va sta 6 ani într-un centru de detenție. * Acesta a fost judecat pentru omor. * Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, judecătorul de la Tribunalul Brăila a reținut circumstanța atenuantă a provocării. * Crima a avut loc pe 19 iulie 2025, în jurul orei 11:50, atunci când minorul l-a înjunghiat în spate, cu un cuțit, pe Cătălin Daniel. *
Tribunalul Brăila a pronunțat sentința în cazul crimei din Port: 6 ani într-un centru de detenție pentru minorul care l-a înjunghiat mortal pe fostul iubit al surorii sale.
La doar 31 de ani, Cătălin Daniel și-a găsit sfârșitul într-o baltă de sânge, la câțiva zeci de metri de blocul social din Port, unde locuia familia fostei sale iubite. Rănit grav în apartament, acesta a reușit să fugă și să iasă în stradă, unde, în cele din urmă, s-a prăbușit pe asfalt. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul a murit la spital.

Ancheta procurorilor a relevat ca între victimă și familia fostei sale iubite exista un conflict anterior, presărat cu amenințări de o parte și alta.
Revenit în România, Cătălin Daniel și-a contactat fosta iubită pentru a relua relația, fapt care i-a adus și moartea.
DEBRAILA.ro vă prezintă motivarea instanței:
„Victima a intrat fără drept în apartamentul în care locuiește inculpatul”
Manuel Gabriel Călin, care, între timp, a împlinit 15 ani, a comis omorul pe fondul unei „puternice emoții”, a stabilit judecătorul de la Tribunalul Brăila. Și nu e vorba doar de conflictul anterior dintre familia minorului și Cătălin Daniel.
Mai exact, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, instanța a subliniat că victima a pătruns fără drept în locuința familiei minorului și chiar a lovit-o pe mama acestuia în zona pieptului.
„Victima nu avea un loc de muncă în acest timp, fiind practic întreţinut de martoră din veniturile obţinute din practicarea prostituţiei. Victima era consumatoare de substanţe psihoactive şi, când se afla sub influenţa acestora, genera certuri cu părinţii acestei martore, adresându-şi reciproc ameninţări cu acte de violenţă, prin intermediul unor discuţii on-line de tip „live”. Pe acest fond conflictual preexistent, instanţa constată că, în data de 19.07.2025, victima s-a deplasat în scop provocator la domiciliul inculpatului, unde locuieşte familia acestuia, intrând fără drept în apartamentul în care locuieşte inculpatul şi familia acestuia, mai mult, a refuzat să îl părăsească, deşi martora a încercat să îl scoată în afara apartamentului”, a arătat judecătorul.

„Orice mamă are un ascendent moral asupra copiilor săi. Și-a văzut mama agresată”
Astfel, raportat la modul în care a acționat tânărul de 31 de ani, magistratul a reținut circumstanța atenuantă a provocării, constatând că minorul a fost, la momentul comiterii infracțiunii de omor, „sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din persoanei vătămate”.
„Victima a agresat-o fizic pe mama fostei sale concubine şi a inculpatului, lovind-o în zona pieptului, aspect care, în mod evident, având în vedere ascendentul moral normal pe care orice mamă îl are asupra copiilor săi, a provocat o puternică emoţie din partea inculpatului. (…) Practic, a fost pus în situaţia de a-şi vedea mama agresată în domiciliul ei de o persoană străină familiei care pătrunsese fără niciun drept în acest domiciliu în scop provocator, scop pe care l-a şi anunţat după intrarea în domiciliu, toate pe fondul unei stări conflictuale preexistente”, a mai notat judecătorul în motivarea consultată de DEBRAILA.ro.
„Speriat și convins că își apără mama și sora”
Conform legislației penale, Manuel Gabriel Călin putea fi condamnat la o pedeapsă între limitele de 3 ani şi 4 luni și 10 ani, instanța orientându-se spre „o durată medie”, respectiv 6 ani.
Judecătorul a avut în vedere și faptul că minorul nu a mai avut probleme cu legea, iar în fața consilierului de probațiune a mărturisit că „a acţionat pe moment, fiind speriat şi convins că îşi apără mama şi sora”.
Sentința nu este definitivă. Minorul de 15 ani a contestat-o deja, urmând că pedeapsa finală să fie stabilită de Curtea de Apel Galați.




