Exclusiv | Fiul lui Talanu, LEGEA PUMNULUI la nici 2 luni de la eliberarea condiționată | Chiar procurorul ceruse să fie scos din pușcărie: „A făcut eforturi pentru reintegrarea socială”
Iorgu Ionescu (57 de ani) – zis „Talanu” – și fiul său, Iulian Ionescu (27 de ani), au fost reținuți, miercuri, de polițiștii brăileni, fiind acuzați de violare de domiciliu și lovire și alte violențe.
După 24 de ore petrecute în spatele gratiilor, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a decis să nu îi prezinte instanței cu propunere de arestare preventivă pe cei doi indivizi cu antecedente penale și i-a plasat sub control judiciar. La fel s-a întâmplat și cu un al treilea individ din dosar, rudă cu „Talanu”.
Potrivit polițiștilor, Iorgu și Iulian Ionescu, împreună cu alți opt bărbați – toți cu vârste cuprinse între 27 și 57 de ani – ar fi dat buzna în curtea unui tânăr din comuna Tichilești, în vârstă de 22 de ani, pe care l-ar fi bătut, lovindu-l cu pumnii și picioarele, dar și cu un obiect contondent în zona capului.
Totul s-a întâmplat pe 30 septembrie 2022.
Eliberat condiționat cu girul procurorului
Interesant este faptul că Iulian Ionescu (foto), fiul lui Talanu, fusese eliberat condiționat de Judecătoria Brăila cu nici două luni înainte de incidentul violent, mai exact pe 8 august 2022. Acesta ispășea o pedeapsă de 1 ani și 6 luni pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, nu doar Iulian Ionescu a cerut judecătorului să fie pus în libertate, ci și procurorul de ședință.
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate îl descria pe fiul lui Talanu ca fiind o persoană care „a executat fracţia obligatorie de pedeapsă, a avut un comportament corespunzător pe perioada detenţiei, a fost recompensat şi a făcut eforturi pentru reintegrarea socială”.
„Pune în vedere persoanei private de libertate dispoziţiile art. 100 alin. 5 Cod Penal referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni”, se mai arată în soluţia instanţei din 8 august 2022.
Necontestată de procuror sau de Ionescu, hotărârea de eliberare condiționată pronunțată de Judecătoria Brăila nu a mai ajuns la Tribunalului Brăila, rămânând definitivă.