Exclusiv | Colindător ÎNJUNGHIAT în seara de Crăciun de o femeie: la plecare, tânărul s-a trezit cu un cuțit în spate!
Un brăilean de 19 ani a fost înjunghiat, chiar în seara de Crăciun, de o femeia în casa căreia a intrat pentru a colinda. Rănit, tânărul a sunat la 112.
Totul s-a întâmplat pe 25 decembrie, în jurul orei 21:45, în comuna Racovița.
Se pare că băiatul de 19 ani a fost la colindat în localitate, iar o familie l-a invitat și în casă pentru a-l cinsti cu un pahar de alcool.
După ce au băut, la plecare, pe fondul unor discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, femeia de 45 de ani, concubina proprietarului imobilului, l-a înjunghiat pe colindător, lovindu-l în spate cu un cuțit.
Tânărul a sunat la 112 și a cerut ajutor, fiind transportat de urgență la spital.
Totodată, polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
Comentarii
loading...